Timp de şase luni, tot al cincilea pacient internat cu COVID-19 la Spitalul Carei a decedat

În perioada noiembrie 2020- aprilie 2021, în care Spitalul Municipal Carei a tratat exclusiv pacienţi cu COVID-19, mortalitatea a crescut de 7,8 ori faţă de anul 2019, ajungând la 21,72% în cele şase luni supuse analizei. Cu alte cuvinte, a decedat tot al cincilea pacient care a ajuns la spital cu COVID-19 în perioada respectivă.

Peste 1.500 de pacienţi vindecaţi de COVID-19
Analiza perioadei în care spitalul Carei a funcţionat ca şi spital-suport COVID-19 sunt cuprinse în proiectul de management al singurului candidat rămas în cursa pentru ocuparea funcţiei de manager al Spitalului Municipal Carei.




În perioada noiembrie 2020- aprilie 2021, din spitalul careian au fost externaţi 1.556 de pacienţi. Procentul pacienţilor decedaţi la 24 de ore de la internare a fost de 1,16%, iar cel al pacienţilor decedaţi la 48 de ore de la internare de 0,26%. Durata medie de spitalizare a fost de 10,13 zile. Numărul mediu de pacienţi externaţi/asistentă medicală a fost de 11,11, în timp ce numărul mediu de pacienţi externaţi/medic a fost de 48,63.
„Analizând aceşti indicatori, se observă o scădere marcată a externărilor în contextul pandemiei cu virusul SARS- COV 2, o durată de spitalizare semnificativ crescută, un număr mai mare de explorări imagistice de mare acurateţe (CT) şi o rată a mortalităţii mult peste cea înregistrată în mod normal în unitatea spitalicească”, se arată în analiza efectuată în cadrul proiectului de management.
Mortalitatea a fost foarte ridicată în pandemie
„Mortalitatea în perioada 2018-2019 a fost redusă, însă în perioada 2020-2021 a fost foarte ridicată ca urmare a internării şi tratării la nivelul spitalului, în acest interval, a pacienţilor cu COVID-19. Infecţiile asociate activităţii medicale (IAAM) (denumirea actuală a infecţiilor nosocomiale), deşi au screscut în ultimii ani, rămând sub 1%. De menţionat că în 2020-2021 au crescut semnificativ infecţiile IAAM digestive, ca urmare a tratamentelor intensive cu antibiotice necesare în managementul complicaţiilor infecţioase frecvent apărute pe parcursul evoluţiei pacienţilor cu COVID-19”, se mai arată în sursa citată.
În cursul anului recut, la nivelul Spitalului Municipal Carei au fost înregistrate patru reclamaţii şi plângeri ale pacienţilor.
Mortalitatea a crescut de 7,7 ori
Deşi în perioada noiembrie 2020- aprilie 2021 mortalitatea a urcat la 21,72%, valoarea acestui indicator este mai mică la nivelul întregului an 2020, când a fost de 7,42%, respectiv la nivelul întregului an 2021, când a fost de 12,38%.
Pentru a ne putea face o idee despre ceea ce a însemnat pandemia, este de ajuns să observăm că în 2018 mortalitatea a fost de 2,46%, iar în 2019 de 2,80%. Dacă luăm ca referinţă valoarea indicatorului din 2019 (2,80%) şi o comparăm cu cea din perioada noiembrie 2020- aprilie 2021 (21,72%), rezultă că în cea mai grea perioadă mortalitatea a crescut de 7,8 ori. Nicăieri în proiectul de management nu se specifică numărul persoanelor decedate din cauza COVID-19 la Spitalul Municipal Carei.