Librăria oraşului Carei- Karul Libris, şi-a deschis porţile

Miercuri, 18 decembrie 2019, de la ora 15.00, a avut loc inaugurarea oficială a librăriei orașului Carei, susținută de către Centrul de promovare a turismului cultural Gróf Károlyi Carei, în locația situată lângă fostul magazin Oțelul, în apropierea Amfiteatrului din centrul orașului, se arată într-un comunicat de presă transmis portalului Opinie de Carei.

1

În cadrul evenimentului a luat cuvântul Eugen Kovács, primarul municipiului Carei, care a subliniat importanța deschiderii unei librării a orașului, în care cei care vin, să găsească o gamă variată de cărți dar mai ales cărți ale autorilor locali și publicații despre Carei și zona din apropiera noastră, oferind astfel posibilitatea și celor care vizitează orașul să-l cunoască mai bine.
La manifestare au participat reprezenanți ai Bibliotecii municipale, ai Direcției de Cultură Carei, ai Centrului de promovare a turismului cultural „Gróf Károlyi”, consilieri locali, profesori, dar și o mulțime de pasionați de lectură.
Iubitorii de lectură vor avea posibilitatea să găsească în librărie o colecție variată de cărți din foarte multe domenii,atât pentru copii, tineri cât și pentru adulți.