Fostul consilier local dr. Hágó Attila Nándor, comemorat de colegii din UDMR Carei

Share

Fostul consilier local dr. Hágó Attila Nándor a fost comemorat de către colegii din UDMR Carei.
Astăzi, dr. Hágó Attila Nándor ar fi împlinit 45 de ani.
„Ne-am amintit de prietenul și colegul nostru, omul mereu săritor, sufletist, cultivat și un adevărat coleg de echipă, alături de membrii organizației UDMR Carei. La mormântul lui Nándor au depus o coroană și reprezentanții Direcției de Cultură Carei”, transmite primarul Monica Giurgiu- Kovacs.
„A plecat dintre noi mult prea devreme și într-un mod tragic, dar amintirea lui și clipele petrecute împreună vor rămâne mereu în sufletele noastre. Odihnește-te în pace, Nandi!”, a mai transmis primarul Careiului.
În memoria lui Hágó Attila Nándor, la Castelul din Carei a fost deschisă o expoziție temporară de căni de bere, care poate fi vizitată în perioada 12–24 septembrie 2026.

După o lungă şi grea suferinţă, Directorul Muzeului Carei şi consilierul local Dr. Hágó Attila Nándor a trecut în eternitate mult prea devreme în 20 septembrie anul trecut, la doar câteva zile după ce a împlinit vârsta de 44 de ani.
Arheolog şi istoric, Dr. Hágó Attila Nándor, sau Nandi cum îi spuneau prietenii, a ocupat funcţia de director al Secţiei Carei a Muzeului Judeţean Satu Mare. A fost un om dedicat profesiei sale, dar şi un adevărat om de cultură.
A ocupat timp de mai multe mandate funcţia de membru al Consiliului Local Carei, sprijinind de-a lungul acivităţii sale de ales local cultura, tineretul şi învăţământul. A fost un patriot local în cel mai adevărat sens al cuvântului, dedicându-se susţinerii necondiţionate a dezvoltării oraşului său drag.
A fost un om deosebit de apreciat de comunitatea din care a făcut parte.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura