FOTO. Vânătorii de munte care s-au jertfit pentru eliberarea nordului Transilvaniei au fost comemoraţi la Carei

Share

O ceremonie comemorativă dedicată memoriei ostașilor din structurile vânătorilor de munte, care au luptat și s-au jertfit pentru eliberarea nordului Transilvaniei în toamna anului 1944, organizată de Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”, a avut loc astăzi la Monumentul Ostașului Român din Carei.
Manifestarea a debutat cu trecerea în revistă a Gărzii de onoare de către generalului Cristian Tiberiu Cristescu, deputatul Adrian Cozma și primarul Careiului, Monica Giurgiu-Kovacs, după care a urmat intonarea Imnului de Stat.
După oficierea unui Te Deum în memoria vânătorilor de munte și al tuturor ostașilor căzuți la datorie, au rostit discursuri deputatul Adrian Cozma, subprefectul Valer Beșeni și generalul Cristian T. Cristescu. Au fost depuse coroane de flori din partea Parlamentului României, a Prefecturii Satu Mare, a Primăriei Carei, a Vânătorilor de munte și a PNL.
După intonarea imnului vânătorilor de munte, evenimentul s-a încheiat cu o paradă militară.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura