Acţiune în trafic: 288 de amenzi şi şase permise reţinute

Pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă, polițiștii rutieri au acționat pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente de circulaţie pe raza judeţului. Astfel, pentru abaterile constatate au fost aplicate 288 sancţiuni contravenţionale în valoare de 42 250 lei, informează IPJ Satu Mare.

actiune-politie
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce şase permise de conducere, pentru abateri ca efectuarea de manevre neregulamentare de depășire, consum de alcool la volan, depășirea limitei de viteză și neacordarea priorității de trecere pietonilor.
Au fost reținute două certificate de înmatriculare, pentru defecțiuni tehnice, constatate la autovehicule în trafic, cu sprijinul specialiștilor din cadrul R.A.R. cu care s-a acționat în comun.


Lasă un răspuns