Tânăr din Cehal proiectat prin parbriz în șanț, după impactul cu un podeț de beton

Share

La data de 30 octombrie a.c., la ora 03.45, polițiștii Biroului Rutier Marghita au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin S.N.U.A.U. 112, că, pe drumul județean 191, în localitatea Viișoara, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, la fața locului, s-a constatat că, în jurul orei 03.40, un tânăr, de 19 ani, din comuna Cehal, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 191, în localitatea Viișoara, județul Bihor, pe direcția Marghita – Păgaia, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum într-o curbă la dreapta, unde vizibilitatea este sub 50 de metri, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit parțial partea carosabilă, prin partea stângă a direcției sale de deplasare și a intrat în coliziune cu capetele de pod din dreptul unui imobil.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe sensul opus de circulație, iar conducătorul acestuia a fost proiectat într-un șanț, situat pe partea dreaptă a direcției sale inițiale de deplasare.
În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.
Conducătorului auto i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

 

Articole recente

error: