
În etapa a 18-a din seria a X-a a Ligii 3, CSM Victoria Carei a întâlnit azi, pe teren propriu, CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud. Careienii antrenaţi de Marius Botan au suferit o înfrângere, partida dintre Victoria Carei şi Gloria Bistriţa încheindu-se cu scorul de 0-1 (0-0).
Careienii au avut un joc frumos, dar nu au reuşit să înscrie în poarta adversarilor, deşi au avut câteva ocazii bune. Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 0-0.
În repriza secundă, oaspeţii au preluat conducerea în minutul 57, prin golul marcat de Gondiu Gheorghe. Din păcate, careienii nu au reuşit să egaleze, mai ales după ce portarul Florin Gorbe a fost eliminat în minutul 84.
Lotul CSM Victoria Carei: Gorbe Florin- Andraş Patric, Bîrle Teodor, Tand Christian, Vajda Roland, Kinczel Ervin, Tilinger Daniel (cpt.), Ardelean Raul, Berinde Cosmin, Nwokoecha Chukwuebuka “Nelson”, Tincă Luca;
Rezerve: Mitracia Erik, Nyilvan Bogdan, Marinaş Adrian, Bokyi Dmytro, Negreanu Răzvan, Raţ Raul, Feier Daniel, Popovits Alexandru, Haller Dominik;
Antrenor: Marius Botan.
Lotul CS Gloria 2018 Bistriţa Năsăud: Bodea Flavian, Georgescu Gabriel, Runcan Raul, Manolache Antonio, Luca Sergiu, Vasile Bogdan (cpt.), Rus Ionuţ, Gondiu Gheorghe Stoica Alexandru, Friedrich Harald, Yameogo Frank.
Rezerve: Bănuţă Florin, Davordzie Carl, Ţica Alberto, Copaci Raul, Savu Marius, Curtuiuş Marius, Buia Darius, Stoianof Ovidiu, Abdul Adam.
Antrenor: Falub Adrian
