La Judecătoria Carei va începe procesul unui tânăr din Supuru de Jos, care a dat cu mașina peste fosta concubină, proiectând-o într-un șanț, iar apoi a demarat în trombă, spunându-le celor prezenți că ”așa merită”. În plus, bărbatul nu avea permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice la volan.

Potrivit informațiilor portalului Opinie de Carei, totul s-a întâmplat în octombrie anul trecut.




Deși era băut și nu avea permis de conducere, tânărul s-a urcat în mașină și s-a deplasat în satul Unimăt, la domiciliul fostei sale concubine. Aici, între cei doi a avut loc un scandal.
Auzind strigătele femeii, vecinii acesteia, printre care şi unele rude ale sale, s-au apropiat de locuiţa acesteia, moment în care bărbatul s-a urcat în maşină şi a plecat.
După circa 20 de minute, a revenit la locuinţa fostei concubine, aceasta fiind în stradă împreună cu alte rude ale acesteia. Bărbatul, aflat la volanul vehiculului său, a început să facă manevre cu maşina în scopul intimidării fostei lui concubine. La un moment dat, urmare a unei manevre, acesta a lovit-o pe femeie, aceasta fiind doborâtă la pământ şi aruncată în şanţul de pe marginea drumului, suferind leziuni vizibile.
Bărbatul s-a depărtat de locul accidentului după care a revenit. Fiindu-i reproşat de rudele victimei accidentului faptul că a lovit-o pe fosta lui concubină, acesta a replicat că “aşa merită”, după care a plecat în trombă de la faţa locului. Pe drum, a fost oprit de polițiști.
Joia trecută, Judecătoria Carei a dispus începerea judecății bărbatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, părăsirea locului accidentului și lovire sau alte violenţe.