Până în acest moment, în 63 de unități administrativ-teritoriale din județul nostru au avut loc activități de ecologizare în cadrul campaniei naționale ”Curățăm România”, informează Prefectura Satu Mare.

Peste 149,25 de tone de deșeuri au fost predate spre reciclare sau eliminare finală la un depozit autorizat, dintre care 18,10 tone colectate în această săptămână, când au fost organizate 12 acțiuni de ecologizare în cinci unități administrativ-teritoriale.




”Cu toate că avem rezultate foarte bune în această campanie, remarcate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, trebuie să continuăm educația ecologică a tinerei generații dar și a tuturor cetățenilor. De asemenea, instituțiile statului cu atribuții în domeniul vor intensifica acțiunile preventive dar și controalele în domeniul gestionării deșeurilor, atât la agenții economici cât și la nivelul unităților administrativ-teritoriale. Pentru că toți ne dorim cu adevărat o țară fără deșeuri abandonate!” – a declarat prefectul județului Satu Mare, Radu Roca.