Guvernul României a alocat 110.000 lei pentru 14 familii din blocul situat în Piaţa Avram Iancu din Carei, în care s-a produs explozia din 27 februarie 2022. Potrivit Hotărârii de Guvern publicate în Monitorul Oficial, 8 familii primesc câte 10.000 lei, iar 6 câte 5.000 lei de la Guvern.

Ajutoarele de urgenţă aprobate de Executiv sunt suportate din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.




Prefectul Roca Radu a fost cel care a înaintat guvernului documentația întocmită de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Satu Mare ( AJPIS), în baza legii 416/2001 privind venitul minim garantat, privind propunerile de acordare a ajutorului de urgență pentru cele opt familii afectate de explozie.
”Mă bucur că lucrurile s-au mișcat atât de repede. Mulțumesc domnului ministru al Muncii și Solidarității Sociale și domnului președinte Mircea Govor pentru sprijinul acordat în obținerea acestor ajutoare de urgență, dar și domnului primar Eugen Kovacs pentru buna colaborare”, a declarat prefectul Radu Roca pentru portalul Opinie de Carei.
Reamintim că, în dimineața zilei de 27 februarie, în jurul orei 7.30, o explozie devastatoare a avut loc într-un apartament situat la etajul al patrulea într-o scară a blocului situat în Piața Avram Iancu din Carei, pe fondul unei acumulări de gaze. Unsprezece persoane au fost rănite, trei dintre ele fiind spitalizate în stare gravă. Toate trei au decedat ulterior la spital.
Explozia a provocat pagube enorme nu numai în blocul în care s-a produs, ci și în alte blocuri apropiate, fiind avariate și câteva autoturisme parcate în zonă.