Joi, 5 mai 2022, de la ora 18.00, la Sala Teatrului Municipal din Carei, va avea loc concertul trupei careiene Acoustic Station, în componența Bianca Oneț – voce, Marius Georgescu – tobe, Szűcs József – chitară acustică, Bogdan Georgescu – bass.

Concertul va cuprinde prelucrări în ritmuri de bossa nova și swing ale unor piese cunoscute, într-o interpretare originală și într-o atmosferă special creată de cei patru muzicieni careieni, care fac parte din două generații diferite de ”castelani” și a căror apariție scenică într-un concert propriu, vine după o lungă perioadă de timp.




Intrarea se face pe bază de bilete gratuite, care pot fi rezervate la Centrul Cultural Carei, telefonic sau personal (tel. 0261-865-006).