Profesoara Andrada Remeş de la Şcoala Gimnazială Nr.1 Carei a participat la o conferinţă internaţională despre Holocaust, care s-a desfăşurat în Polonia. Şcoala din Carei a devenit partener al Institutului TOLI din New York, derulând activităţi ce au ca temă Holocaustul și Drepturile omului.
„A prilejuit o minunată experiență, prin participarea la Conferința Internațională Teaching about the Holocaust and human rights, organizată în cadrul proiectului european „Learning from the Past, Acting forthe Future – European Citizens Stand Up Against Injustice”, co-finanțat de programul Europe for Citizens al Uniunii Europene”, a declarat profesoara Andrada Remeş.




Proiectul este coordonat de Institutul Intercultural Timișoara și implementat în parteneriat cu Fondazione Centro di Documentazione Ebraica Contemporanea (Italia), Tsentar za Mezhduetnicheski Dialog i Tolerantnost Amalipe(Bulgaria), Big Picture Association (Polonia) și The Olga Lengyel Institute for Holocaust Studies and Human Rights (S.U.A), care a avut loc în Varșovia și în Polonia, în perioada 3-6 aprilie 2022, la care au participat profesori din Bulgaria, Italia, Polonia, România și Serbia.
„Doresc să vă împărtășesc impresii și o parte din temele discutate în cadrul conferinței, atașând câteva imagini din timpul acestor activități”, a declarat profesoara Andrada Remeş.
O parte a temelor discutate și activităților din cadrul Conferinței:
-Demnitatea umană – în centrul societăților democratice;
-Vizita la Muzeul POLIN și observarea unor aspectele legate de drepturile omului;
-Prezentarea manualului de instruire despre Holocaust și drepturile omului;
-Cum să vorbești cu elevii despre războiul din Ucraina?;
-Pe urmele comunității evreiești din Minsk Mazowiecki – o plimbare istorică condusă de elevii de liceu;
-Întâlnire cu un supraviețuitor din Minsk,  Guta Tyrangiel – Benezra.
„Fiecare activitate a înglobat atât însușiri de informații, cât și activități de grup ce au avut ca rol dezbaterea temelor prezentate. Lucrând individual, pe grupe sau perechi, am putut observa că avem aceleași puncte de vedere sau unele diferite ce țin de latura personală sau de zona geografică și istorică din care facem parte, dar cu toții dorim să facem cunoscute elevilor, și nu numai, perioada Holocaustului și importanța respectării drepturilor omului”, povesteşte profesoara careiană.
„În încheiere, am să vă sugerez să reflectați la două citate amintite în activitățile Conferinței:
„Într-o societate liberă unii sunt vinovați, dar toți suntem responsabili.” (Abraham Joshua Heschel)
„Pentru ca să nu se mai întâmple niciodată.” (Olga Lengyel)”, a încheiat profesoara Andrada Remeş.

În cadrul proiectului „Citește! Învață! Speră!”, desfășurat de Şcoala Gimnazială Nr.1 Carei, alături de Colegiul Național „Doamna Stanca” și Colegiul Național „Mihai Eminescu”, și finanțat de Institutul TOLI New York, vor fi derulate și alte activități ce au ca temă Holocaustul și Drepturile omului, precum:
-Expoziția aflată la Casa Corpului Didactic Satu Mare;
-Vizita la Carei a partenerilor.