Consiliul Local Carei a actualizat costurile proiectului de amenajare a locului de joacă din parcul dendrologic. Astfel, suma totală a acestuia a crescut de la 544.481 lei la 751.483 lei prin actualizarea devizului general.

Întrucât prețurile inițiale erau mult sub cele ale pieței, la procedura de achiziție publică din decembrie anul trecut nu s-a prezentat niciun ofertant. Primăria Carei a cerut actualizarea devizului general din partea proiectantului. Astfel, noua valoare totală este de 751.483 lei.




Prin acest proiect, se vor desființa echipamentele existente și va fi amenajat un nou loc de joacă destinat copiilor de diferite vârste, cu elemente și mobilier urban specific, modern, cu certificate de conformitate privind normele și standardele în vigoare.
Se vor amenaja locuri de joacă în special copiilor cu vârste între 3-5 ani și 2-12 ani. Suprafața de contact în aceste zone va fi realizată din scoarță de brad. De asemenea, va fi amenajat un spațiu destinat copiilor cu dizabilități locomotoare, suprafața de contact fiind realizată din pardoseală de cauciuc turnat, iar echipamentele vor fi specifice acestei categorii. Restul spațiilor vor rămâne înierbate. Se vor amplasa și piese de mobilier urban, bănci și coșuri de gunoi.
Proiectul intitulat ”Reamenajare loc de joacă în parcul dendrologic Carei” a fost depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020.
Sursa foto: Visit Carei