Direcția Servicii Publice Locale- Sector Parcări anunță că s-a încheiat procesul de preluare a cererilor pentru parcările rezidențiale din cartierul Mihai Viteazul nr.2 și Piața 1 Mai din municipiul Carei.

Pentru cele 485 de locuri de parcare disponibile în cartierul Mihai Viteazul nr.2 și Piața 1 Mai au fost depuse 464 de solicitări din partea persoanelor fizice și a persoanelor juridice care își au aici domiciliul, respectiv sediul, se arată în anunțul postat de Primăria Carei.




Distribuirea locurilor de parcare rezidențiale va continua în cartierul Mihai Viteazul nr.1 din municipiul Carei, însă numai după ce se va realiza numerotarea locurilor de parcare existente.
Sectorul Parcări va renunța la programul cu publicul de după-amiază din zilele de marți și joi, revenindu-se la programul normal de lucru.