În perioada 19-23 februarie 2022, în holul Castelului Károlyi din municipiul Carei va fi prezentată expoziția de imagini intitulată „Brâncuși, lungul drum spre eternitate”, organizată cu ocazia împlinirii a 146 ani de la nașterea marelui sculptor.

Constantin Brâncuși s-a născut la 19 februarie 1876, la Hobița, Gorj fiind considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.




Expoziția a fost realizată de către Direcția de Cultură a Municipiului Carei și Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”.