În cursul zilei de duminică, în jurul orei 17:30, o patrulă de intervenție din cadrul Jandarmeriei, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Carei, a observat o persoană la intersecția străzilor 25 Octombrie și Mărului.
În momentul în care jandarmii s-au apropiat pentru efectuarea verificărilor, persoana în cauză a aruncat din buzunarul pantalonilor patru plicuri din hârtie. Gestul nu a trecut neobservat de către militari, care au procedat imediat la verificarea situației.
În urma controlului, în interiorul plicurilor a fost identificată o materie vegetală de culoare verzuie, susceptibilă a face parte din categoria substanțelor interzise.
Persoana a fost condusă la sediul subunității de jandarmi din Carei, unde au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de substanțe interzise, faptă prevăzută de Legea nr. 143/2000.
Documentele întocmite, persoana în cauză și bunurile ridicate au fost predate lucrătorilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, pentru continuarea cercetărilor.
Precizăm faptul că întreaga activitate s-a desfășurat cu respectarea prevederilor legale, iar persoana beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.






