În luna ianurie, la Primăria Carei au sosit facturi de gaz aferente consumului pe decembrie în valoare totală de 300.000 lei. Aceste facturi privesc doar Primăria, instituțiile subordonate și locuințele sociale. La acestea s-au adăugat alte facturi, în valoare totală de 275.000 lei, pentru încălzirea instituțiilor de învățământ din municipiu.

Astfel că, în total, Primăria Carei a plătit în acest an deja 575.000 lei pentru gazul consumat în luna decembrie a anului trecut.
Pentru consumul din luna ianuarie, unitățile de învățământ au în evidență facturi în valoare totală de 430.000 lei. O parte dintre ele reprezintă consum real, iar o parte consum estimat. Pentru Primărie, instituții subordonate și locuințele sociale până în prezent au intrat facturi în valoare totală de 305.000 lei și mai trebuie să sosească câteva.




Creșterea sumelor plătite de administrația locală careiană pentru consumul de gaz are două explicații. ”În primul rând, am fost obligați să schimbăm furnizorul, după ce vechiul contract cu Engie a expirat. După două licitații la care nu s-a prezentat nimeni, am reușit să încheiem totuși un contract cu E. ON. Pe fondul libealizării pieței, prețul de furnizare este cu 30% mai mare decât cel pe care îl aveam cu Engie. De asemenea, a crescut și consumul din cauza temperaturilor scăzute”, a explicat administratorul public Beko Tamas.
Unitățile de învățământ din Carei au depus solicitări la furnizor pentru a beneficia de bonificații, conform prevederilor legale. Și Primăria Carei a înaintat o solicitare similară pentru locuințele sociale. De asemenea, Primăria va încerca să obțină o reducere și pentru Centrul Social de pe strada Progresului, a declarat administratorul public Beko Tamas.