La Curtea de Apel se va judeca apelul în dosarul în care un bărbat din Carei este acuzat de ucidere din culpă, după ce în 26 noiembrie 2019 a accidentat grav doi soți ce traversau trecerea de pietoni, aceștia decedând apoi unul după altul din cauza rănilor suferite. Primul termen al procesului a fost fixat în data de 8 martie 2022.

Sentința de fond, apelată de membrii familiei și societatea de asigurări
Sentința Judecătoriei Satu Mare, pronunțată în 13 ianuarie 2022, a fost atacată cu apel atât de către membrii familiei cât și de către Societatea de Asigurare Reasigurare Euroins Asigurare şi Reasigurare SA – Voluntari.




Membrii familiei sunt nemulțumiți de pedeapsa de doi ani cu suspendare primită de autor, pe care o consideră prea ”blândă”, iar societatea de asigurări contestă cuantumul despăgubirilor stabilite de Judecătoria Satu Mare.
Doi ani cu suspendare și daune de un milion de euro
Pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, șoferul a fost condamnat la doi ani cu suspendare de către Judecătoria Satu Mare. De asemenea, autorul accidentului trebuie să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria Carei sau la Asociația Stea.
Prin acceași sentință, Judecătoria Satu Mare a obligat Societatea de Asigurare Reasigurare Euroins Asigurare şi Reasigurare SA – Voluntari, unde autorul accidentului avea RCA-ul, să achite aproape un milion de euro cu titlul de daune morale membrilor familiei victimelor.
Un accident tragic, care a șocat comunitatea careiană
Reamintim că, în seara de 26 noiembrie 2019, un șofer imprudent a intrat cu mașina peste doi soți, în vârstă de 66, respectiv 67 de ani, care traversau trecerea de pietoni de pe Bulevadrul 25 Octombrie din Carei, accidentându-i grav. În urma rănilor grave suferite la cap, soția a trecut în neființă peste câteva zile. Soțul a decedat și el la scurt timp, tot din cauza numeroaselor răni grave suferite în urma accidentului. La vremea respectivă, comunitatea careiană a fost șocată de această tragedie.