Atenție la cerșetorii străini care vă intră în curți! Rar ratează ocazia de a fura ceva

Cerșetorii din alte zone, care apar prin Carei și prin localitățile din jur nu ratează nicio ocazie de a fura din gospodăriile în care intră pentru a cere bani, mâncare sau haine. Într-o sentință recentă a Judecătoriei Carei este prezentat modul de operare al acestora.

A îngropat bijuteriile furate în pământ
O tânără din Pomi, în timp ce se afla la cerșit în localitatea Căpleni, împreună cu verișoara sa, a observat că proprietarul se află în spatele curții. Profitând de neatenția acestuia, inculpata a intrat în locuință, iar de pe o noptieră a sustras cinci bijuterii din aur: un colier, o brățară, două inele și un cercel, pe care le-a pus într-un pachet de țigări.




După ce a ieșit din locuința persoanei vătămate, s-a deplasat câteva zeci de metri pe stradă după care, în șanțul de pe marginea drumului, a ascuns bijuteriile în pământ. Ulterior, bunurile sustrase au fost descoperite de organele de cercetare penală, acestea fiind predate părții vătămate.
Noroc că bărbatul din Căpleni le-a văzut în timp ce ieșeau din curte. A verificat prin casă, a observat că i-au fost sustrase cinci bijuterii în valoare de aproximativ 6.000 lei și a pornit în urmărirea cerșetoarelor.
Circ gratuit: cerșetoarele s-au dezbrăcat la chiloți
Audiată în calitate de suspectă, tânăra cerșetoare a declarat că s-a dus cu trenul împreună cu verișoara ei, din Satu Mare înspre Carei cu intenția de a cerși. Din Carei au mers înspre Căpleni pe jos, oprindu-se la bar pentru a consuma câte două beri fiecare. După ce și-au terminat băuturile, s-au dus la cerșit.
”Reține că la un moment dat, în timp ce mergea pe stradă cu verișoara ei, în dreptul lor s-a oprit o mașină din care a coborât un bărbat reproșându-le faptul că le-a furat bunuri din locuință. Pentru a-i dovedi acestuia că acuzele aduse sunt false, cele două s-au dezbrăcat la chiloți. Suspecta a precizat că nu știe unde locuiește persoana vătămată și că nu își explică cum au ajuns bijuteriile în locul în care au fost găsite deoarece se află sub influența băuturilor alcoolice. Aceasta menționează că în situația în care se va dovedi fapta regretă deoarece din cauza consumului de alcool nu a fost conștientă de ceea ce a comis”, se arată în sentința Judecătoriei Carei.
Hoața, dată de gol de verișoara sa
Cereștoarea a fost dată de gol de verișoara ei, care a condus polițiștii la locul unde a ascuns bijuteriile. Cu ocazia cercetării locului, polițiștii au găsit în pământ un pachet de țigări în care era introdus un șervețel în care se aflau cinci bijuterii din aur, respectiv un colier, o brățară, două inele și un cercel. Aceste bunuri au fost identificate de persoana vătămată ca fiind ale sale, fiindu-i restituite.
Condamnată la doi ani cu suspendare
Cerșetoarea a fost trimisă în judecată de procurorii careieni. Adusă cu mandat, femeia și-a recunoscut faptele în instanță. În cursul audierilor, s-a stabilit că are patru clase, nu are loc de muncă, dar nici alte antecedente penale. La finalul anului trecut, Judecătoria Carei a condamnat-o pe tânăra cerșetoare la doi ani de închisoare cu suspendare.