Atitudinea procesuală, regretul manifestat față de situația creată, lipsa antecedentelor penale, nivelul de educație, dar și atitudinea avută față de persoana vătămată au fost motivele avute în vedere de Judecătoria Satu Mare pentru condamnarea la doi ani cu suspendare pentru ucidere din culpă a careianului care în 26 noiembrie 2019 a accidentat grav doi soți ce traversau trecerea de pietoni, aceştia decedând ulterior unul după celălalt din cauza rănilor suferite.

Cum îşi motivează Judecătoria Satu Mare sentinţa
În sentinţă, magistraţii Judecătoriei Satu Mare au enumerat motivele care i-au determinat să acorde o pedeapsă orientată spre minim, executată cu suspendare.




„Reținând vinovăţia inculpatului în săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală reținută în sarcina sa, în baza art.192 alin.2 și 3 C.pen., cu aplicarea art.396 al.10 C.pr.pen., îl va condamna pe inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. și ped. la pedeapsa de 2 ani, minimul prevăzut de lege. Prin raportare la toate aceste criterii, având în vedere și atitudinea procesuală a inculpatului, regretul manifestat de inculpat față de situația creată, lipsa antecedentelor penale, nivelul de educație, dar și atitudinea avută față de persoana vătămată, instanța apreciază că este necesară aplicarea unei pedepse, orientată spre minim, dar, ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei apreciem că este este adecvată și suficientă pentru reeducarea inculpatului fără a fi necesară executarea efectivă a pedepsei. În baza art.91 C.pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și în baza art.92 C.pen. stabilește un termen de supraveghere de 2 ani”, se arată în motivarea sentinţei Judecătoriei Satu Mare.
Un accident care a şocat comunitatea careiană
Reamintim că, în seara de 26 noiembrie 2019, un șofer imprudent a intrat cu mașina peste doi soți, în vârstă de 66, respectiv 67 de ani, care traversau trecerea de pietoni de pe Bulevadrul 25 Octombrie din Carei, accidentându-i grav. În urma rănilor grave suferite la cap, soția a trecut în neființă peste câteva zile. Soțul a decedat și el la scurt timp, tot din cauza numeroaselor răni grave suferite în urma accidentului. La vremea respectivă, comunitatea careiană a fost șocată de această tragedie.
Martoră: „Fără sa frâneze, a lovit cele două persoane”
În sentinţă este redată şi declaraţie unei careience, martoră oculară la accident, care se afla la o distanţă de aproximativ 50 de metri. „Martora (…) a văzut când două persoane, una de sex feminin şi una de sex masculin s-au asigurat și s-au angajat în traversarea străzii 25 Octombrie pe trecerea de pietoni, ținându-se de braț. Când au ajuns pe banda a doua, aproape de mijlocul părții carosabile, a observat luminile unui autovehicul care se apropia de trecerea de pietoni, îndreptându-se spre centrul orașului. A observat că persoana de sex feminin face o mișcare de ezitare, ea aflându-se în partea stângă, moment în care autovehiculul, fără să frâneze, a lovit cele două persoane. După impact, persoana de sex feminin a căzut pe carosabil în partea dreapta a autovehiculului, în mijlocul intersecției celor două străzi, iar persoana de sex masculin a fost dusă pe capota autovehiculului după care a căzut pe partea stângă a autovehiculului pe carosabil, unde se afla oprit acel autovehicul”, se notează în sentinţă.
Autorul accidentului susţine că nu a văzut victimele
Inculpatul (…) a recunoscut comiterea faptei, precizând că regretă comiterea acesteia. „În declarația data în calitate de suspect a arătat că se îndrepta spre centrul orașului, pe Bulevardul 25 Octombrie din Carei, la volanul autoturismului său, cu viteza de aproximativ 40-50 Km/h, iar când a ajuns aproape de trecerea de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, situată în dreptul Bisericii Romano-Catolice, un autoturism care circula din sens opus i-a făcut semn cu farurile, moment în care a privit la bordul autoturismului, crezând că folosește faza lungă de lumini, iar când și-a ridicat privirea a observat pe capotă o persoană pe care a lovit-o. A frânat încet pentru nu a arunca persoana jos, iar când autoturismul s-a oprit, la circa 5-6 metri, persoana accidentată a căzut pe partea carosabilă. A coborât din autoturism și s-a apropiat de victima, observând că este un bărbat. A apelat SNUAU 112, după care a observat că la aproximativ 2 m de trecerea de pietoni, pe banda întâi de circulație spre centrul orașului, se afla încă o persoană căzută pe partea carosabilă. A reapelat SNUAU 112 pentru a solicita încă o ambulanţă, iar la scurt timp au sosit la faţa locului atât echipajul poliţiei cât şi ambulanţele. În declarația dată în fața instanței de judecată și-a menținut poziția, recunoscând și regretând săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată”, se precizează în sentinţă.
Sentința a fost atacată cu apel
Sentința Judecătoriei Satu Mare nu este definitivă. De altfel, aceasta a fost atacată atât de de Asigurare Reasigurare Euroins Asigurare şi Reasigurare SA – Voluntari cât și de membrii familiei victimelor, care consideră că pedeapsa de doi ani cu suspendare este prea blândă. Sentința a fost pronunțată în 13 ianuarie, iar părțile au putut să facă apel în termen de zece zile de la comunicare.