Conducerea CSM Victoria Carei a stabilit componenţa lotului echipei de fotbal înainte de reluarea campionatului. Din lotul de 22 de jucători, trei sunt nou-veniţi. Însă mai pot apărea susprize până la încheierea perioadei de transferuri.
Lotul CSM Victoria Carei:
Portari: Gorbe Florin, Mitracica Erik și juniorul Menesi Alex;
Jucători de câmp: Kinczel Ervin, Orosz Englebert, Tilinger Daniel, Ghiarfaș Mihai, Mihale Claudiu, Nyilvan Rareș, Bakai Balazs, Feier Daniel, Zbona Raul, Marinaș Adrian, juniorii Bârle Teodor, Veszpremi Martin, Kern Raul, Benze Devon, Negreanu Răzvan, Horvath David;
Noii veniți: Nyilvan Bodgan, Moș Flavian, Silaghi Claudiu.
“Am mai avut discuții cu alți trei jucători care nu s-au materializat cooptarea lor în lotul. Rămâne ca, poate din vară, să ne ajute la realizarea obiectivelor pe termen lung ale echipei”, a declarat directorul CSM Victoria Carei, Tabi Zsolt.
Antrenorul Marius Botan se declară mulţumit de noul lot al Victoriei Carei. “În momentul de faţă, pot spune că sunt mulţumit de lotul care îl am sub comandă! Sincer, pe lângă cele trei noi achiziţii, mi-aş mai fi dorit încă cel puţin doi jucători pe posturile care sunt descoperite, dar perioada de transferuri încă nu s-a încheiat. Înainte de toate, sper ca băieţii să se pregătească bine, să fie sanatoşi şi de fiecară dată să mă pot baza pe întreg lotul de jucători în meciurile de pregătire şi în meciurile oficiale. Toţi jucătorii sunt foarte importanţi! Ca să ne atingem obiectivele avem nevoie de multă unitate, seriozitate şi, nu în ultimul rând, de disciplină! Va fi o primăvară foarte interesantă. Cred că spectatorii care vor veni la meciuri vor avea ce vedea. Consider ca nivelul acestui play-off va fi unul ridicat. Toate echipele care vor urma să participe în play-off au fost extrem de active în aceasta perioadă, mă refer la transferuri”, a declarat Botan.
Victoria Carei urmează să joace cinci meciuri de preătire. “În această perioadă susţinem antrenamente fizice, iar în perioada următoare vom clarifica şi sistemul/sistemele de joc în care vom evolua. Pentru asta avem organizate meciurile de pregătire. Asteptam spectatorii la stadion ca să ne susţină pentru că avem mare nevoie şi de sprijinul lor”, a adăugat antrenorul Marius Botan.
Meciurile de pregătire sunt următoarele:
19 februarie: Cigan SE – CSM Victoria
23 februarie: CSM Satu Mare – CSM Victoria
26 februarie: CSM Victoria – CSM Satu Mare
5 martie: CSM Victoria – FC Unirea Valea lui Mihai
12 martie: CSM Victoria – Recolta Dorolţ.
“Un meci de pregătire am disputat deja împotriva celor de la Sportul Şimleu Silvaniei, iar meciul împotriva celor de la CFR Cluj II nu se mai dispută”, a declarat antrenorul Botan.
“Pregătirea echipei decurge conform programului fixat de antrenori, suntem în perioada precompetițională în care vom avea și o săptămână de pregătire intensivă, un semicantonament pe plan local și mai multe meciuri de verificare până la reluarea campionatului regulat”, spune directorul clubului, Tabi Zsolt.
Obiectivul principal al CSM Victoria Carei rămâne în continuare promovarea în Liga 3. “Obiectivul rămâne cel fixat încă de la începtul campionatului, câștigarea seriei B a Ligii 4 Elite, promovarea în playoff-ul campionatului cu maximum de puncte, care ar însemna 3. Şi bineînțeles se formează acel play-off cu opt echipe, primele patru din ambele serii, ne dorim și acolo să câștigăm acel minicampionat, unde vom avea șapte jocuri în urma tragerii la sorți conform tabelului Berger, neștiind dinainte că vom avea patru sau doar trei meciuri ca și gazde și tot așa ca și oaspeți. Meciurile din playoff-ul campionatului vor avea o miză extraordinară, fiind organizate doar într-o singură manșă, fără retur, fiecare meci câștigat sperăm ne va ajuta la îndeplinirea obiectivului, care este acela de a participa la jocul de baraj pentru promovarea în Liga 3”, a declarat directorul Tabi Zsolt.
“În organigrama CSM Victoria Carei vor fi incluse și cele șase grupe de copii și juniori care vor participa în campionatele organizate de Federația Română de Fotbal și AJF Satu Mare. Ne pregătim din timp cu dezoltarea centrului de copii și juniori deoarece există un regulament de evaluare și certificare/licențiere de participare în Campionatul Național Liga 3, care prevede obligativitatea și necesitatea participării copiilor și juniorilor în diferite campionate rezervate acestora. Este una dintre condițiile de înscriere și participare a echipei de seniori în Campionatul Național Liga 3”, a adăugat Tabi Zsolt.
