S-a încheiat modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată dintre Carei și Căpleni

Cele două trecerile la nivel cu calea ferată pe drumul județean dintre Carei și Căpleni au fost dotate cu semibariere automate și, totodată, s-a reușit rezolvarea unei probleme care persistă de mai mulți ani: demontarea liniilor nefolosite, informează Consiliul Judeţean Satu Mare.

trecere5

La predarea de astăzi au participat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, vicepreședintele Ioan Rus, administratorul public al județului, Kovács Maté, reprezentanții Direcției Tehnice a Consiliului Județean, ai companiei feroviare, ai celor două Primării Carei și Căpleni, ai Poliției Rutiere, precum, și ai executantului lucrărilor, GDO MOV SRL Baia Mare.
Pataki Csaba a declarat: ”Cu acest proiect s-a rezolvat o problemă care, de ani de zile, a incomodat circulația miilor de cetățeni. Consiliul Județean a modernizat tronsonul de 3,4 kilometri din DJ108C, drum județean care trece prin Căpleni din direcția municipiului Carei și ajunge la Mănăstirea Franciscană Sf. Anton de Padova. Prin modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată, circulația a devenit mai sigură, iar prin ridicarea liniilor neutilizate circulația a devenit mai comodă.”
Proiectul recepționat astăzi este unul dintre cele mai moderne din Regionala CFR Cluj în valoare de 3,3 milioane lei.