EVENIMENT. Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită la Carei

Share

Direcția de Cultură Carei, Asociația Culturală Ceatăra și Centrul Cultural al Municipiului Carei invită publicul să participe miercuri, 24 iunie 2026, de la ora 19:00, pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român, la evenimentul dedicat Zilei Universale a Iei.
Programul va cuprinde o reprezentație și un moment interactiv dedicate dansului popular, în cadrul căruia cei prezenți vor putea viziona și învăța câțiva pași de bază din diferite zone etnofolclorice, alături de profesorul Adrian Pașca și Ansamblul Ceatăra.
Organizatorii îi încurajează pe toți cei care doresc să ia parte la această sărbătoare să poarte ie sau alte elemente de port popular, contribuind astfel la promovarea și păstrarea tradițiilor românești.
Ziua Universală a Iei, celebrată anual la 24 iunie, de sărbătoarea Sânzienelor, reprezintă un prilej de afirmare a identității culturale și de punere în valoare a uneia dintre cele mai cunoscute creații ale artei populare românești.
În cazul unor condiții meteorologice nefavorabile, evenimentul se va anula.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura