„Trebuie să punem accent pe inovație, digitalizare, dezvoltare economică”

Interviu cu Adrian Micovschi, candidat pe lista PSD la Consiliul Local Carei

micovschi adrian (1)
Reporter: – Care sunt motivele pentru care ați decis să candidați la Consiliul Local?
Adrian Micovschi: – În contextul în care rezultatele alegerilor locale din Carei sunt mai mult decat predictibile, recunosc că mi-a fost destul de greu să-mi găsesc energia de a-mi depune candidatura. Totodată însă, sunt la fel de conștient că, dacă stăm pe margine si doar ne lamentăm, nu vom putea schimba niciodată nimic. Îmi doresc să contribui la bunăstarea acestui oraș. Îmi doresc să ştiu că am participat la dezvoltarea comunității, dată fiind experiența acumulată în calitate de profesor, de director și de viceprimar în perioada 2004-2008. În cadrul Consiliului Local, alături de colegii mei, vom putea susține proiectele de dezvoltare a orașului nostru drag şi care are nevoie de implicarea noastră.
Reporter: – Ce priorități veți avea dacă ajungeți consilier local?
Adrian Micovschi: – Cred că locuitorii orașului Carei sunt sătui de promisiuni, mai ales în această perioadă de campanie electorală. Însă cine crede că alegătorii sunt uşor de manipulat, cu vorbe aruncate în vânt, se înșeală. Nu este ca şi cum oamenii uită ce s-a întâmplat în ultimii patru ani sau, mai exact, ce nu s-a întâmplat. Mediul politic a ajuns la un nivel atât de scăzut, încât am ajuns să ne lăudăm sau să promitem “normalul”, firescul. Drumurile asfaltate, zonele verzi, reabilitarea clădirilor importante, precum școlile, teatrul sau clădirile rezidențiale, reprezintă normalitatea. În mileniul trei însă, cred că trebuie să punem accent pe inovație, digitalizare, dezvoltare economică, iar aceste obiective le putem atinge doar prin EDUCAȚIE. Cu cât vom acorda o mai mare importanţă învățământului, cu atât vom avea șanse mai mari să aducem investitori în Carei, să avem specialişti în domeniile viitorului, să asiguram tinerilor un viitor sustenabil chiar în Carei, fără să mai fie nevoie să plece la 200-300 km depărtare pentru a avea un trai decent. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că orașul nostru poate furniza servicii publice de calitate pentru ca membrii comunității să se simtă cu adevărat într-un oraș european, unde toleranţa si diversitatea etnică să se afle într-o armonie.
Reporter: – Un mesaj, un gând către careieni…
Adrian Micovschi: – Poate pentru mulţi careieni aceste alegeri sunt degeaba, nu contează sau apreciază că votul lor nu pote schimba ceva. De aceea le voi oferi motive tuturor să iasă din casa pe 27 Septembrie. 1. Prin vot îi onorăm pe cei care au murit la Revoluție, pentru ca azi sî avem drepturi şi libertăţi. 2. Prin votul nostru ne îndeplinim obligația şi responsabilitatea ca membru al comunității careiene. 3. Votul este singurul instrument prin care putem să îi susținem sau să îi pedepsim pe cei care ne decid soarta. Este unica ocazie, pe care o avem o dată la patru ani, când ne putem exprima şi acțiunea noastră chiar poate să aducă schimbarea în bine pe care o așteptăm cu toții. Vă aștept la vot în număr cât mai mare, pentru că doar împreună putem transforma Careiul într-un oraș al familiilor noastre. În 27 septembrie, votaţi Ioan Oneţ la Primăria Carei şi echipa de candidaţi ai PSD la Consiliul Local Carei, votaţi Radu Roca la preşedinţia Consiliului Judeţean şi echipa de candidaţi social-democraţi la Consiliul Judeţean Satu Mare.
A consemnat Szasz Lorand