Un careian, fost cadru al Poliţiei de Frontieră, a luat atitudine vizavi de apucăturile josnice ale autointitulatei jurnaliste a Careiului, cea care masacrează gramatica limbii române.
Un comentariu clar şi fără jigniri a atras furia agramatei
Careianul a postat un comentariu care nu i-a fost pe plac autointitulatei jurnaliste agramate, un comentariu în care şi-a expus punctul de vedere clar şi fără jigniri sau atacuri.
Imediat a devenit subiect de postare, dar numai după ce a fost bloct pe pagina blogului familial, astfel încât să nu se poată apăra. „Deşteapta” de Carei este cunoscută pentru astfel de apucături de doi lei.
Reproducem integral postarea fostului cadru al Poliţiei de frontieră:
Am învățat, după o viață petrecută în slujba statului român, că dialogul și respectul sunt mai puternice decât etichetele și insinuările.
Mi-am exprimat o opinie în mod civilizat, fără jigniri și fără atacuri la persoană. În schimb, am avut surpriza să văd că numele și profilul meu au devenit subiect de postare, iar posibilitatea de a răspunde mi-a fost retrasă prin blocare.
Nu mă deranjează critica. Într-o societate democratică, opiniile diferite sunt firești. Mă întristează însă atunci când dialogul este înlocuit de ironii, iar dreptul la replică este refuzat.
Respect libertatea presei, dar cred că aceasta vine la pachet cu responsabilitatea de a prezenta faptele corect și de a permite exprimarea tuturor punctelor de vedere.
Nu voi răspunde cu aceeași monedă. Aleg să rămân fidel valorilor în care cred: respect, decență și adevăr.
Fiecare cititor este liber să tragă propriile concluzii.Sa știți ca toți care au comentat și nu i-a convenit i-a blocat pe toți.Trageți concluzii.

Aici este comentariul care a atras furia agramatei de Carei, celebră pentru instigările sale interetnice.

Prezentăm şi postarea celei poreclite „deşteapta” Careiului, cea care se încăpăţânează să pună virgula între subiect şi predicat.
Este de-a dreptul ireal că tocmai ea vorbeşte de cunoaşterea limbii române. Penibilă până la capăt, după cum ne-a obişnuit deja!








