La data de 25.08.2020 la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, a fost înregistrat dosarul penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. și ped. de art. 352 alin.2 C.pen., ca urmare a plângerii formulate de numitul S.H.G. împotriva numitului M.A. Este vorba de un candidat la funcţia de consilier local în comuna Căuaş.
Astfel, în data de 20.08.2020, numitul S.H.G. reclamă faptul că numitul M.A., a revenit din București, unde, aproximativ în data de 31.07.2020 a fost internat în spital cu diagnostic COVID-19, împreună cu soția sa.
La sfârșitul lunii iulie 2020, aproximativ în data de 29.07.2020, a intrat în contact pentru o perioadă de cel puțin 30 de minute într-un spațiu închis privat cu numiții S.H.G., S.G.E. și S.M.A.
Urmărirea penală este efectuată de lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Carei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.
Este vorba de un candidat la postul de consilier local în comuna Căuaş, care a intrat în contact cu cei trei reclamanţi în timp ce strângea semnături de susţinere pentru formaţiunea politică pe ale cărei liste candidează.