Guvernul a decis miercuri seara restricții noi care intră în vigoare la 1 august. Măsurile se referă în special la purtarea măștii în spații publice deschise aglomerate. Aceste spații, precum și intervalele orare vor fi decise de autoritățile locale.

raed arafat

Ținând seama de măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 37 din 28.07.2020 privind stabilirea unor măsuri de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 la nivelul spațiilor/activităților unde există un risc crescut de infectare,
Având în vedere faptul că evaluarea realizată în baza factorilor de risc prevăzuți la art. 3 alin. (4) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 indică necesitatea intensificării măsurilor de prevenire și combatere a transmiterii virusului SARS-CoV-2, atât la nivel județean, cât și național, inclusiv instituirea unor măsuri restrictive/limitative referitoare la unele activități considerate cu risc epidemiologic crescut, aspecte materializate în cuprinsul documentului intitulat „Analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-COV-2 pe teritoriul României la data de 28.07.2020”, întocmit la nivelul Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției,
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 6 lit. a) și c)-d) și art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1 – Anexele nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 16 iulie 2020 se modifică și se completează după cum urmează:
1. La anexa nr. 2, după articolul 11 se introduce un nou articol, art. 12, cu următorul cuprins:
„Art. 12 – (1) În aplicarea art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului județean / al Municipiului București pentru situații de urgență. Spațiile și intervalele orare se stabilesc, la propunerea direcției de sănătate publică, luând în considerare probabilitatea prezenței concomitente a unui număr mare de persoane în spațiile și în intervalele orare respective, unde se constată dificultăți în asigurarea distanței fizice de protecție sanitară stabilite în condițiile legii.
(2) Administratorii/proprietarii spațiilor publice deschise stabilite potrivit alin. (1) afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecției în spațiile respective, la solicitarea comitetului județean / al Municipiului București pentru situații de urgență.”
2. La anexa nr.2, articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 2 – Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 – 12 se urmărește de către Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne.”
3. La anexa nr.3, după punctul 3 al articolului 5 se introduc trei noi puncte, pct. 4 – 6, cu următorul cuprins:
„4. Operatorii economici care desfășoară activitatea în spațiile prevăzute la pct. 3, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea, au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului județean / al Municipiului București pentru situații de urgență.
5. Măsurile prevăzute la pct.4 se stabilesc pentru unitățile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului și/sau un număr în creștere al persoanelor infectate cu virusul SARS-COV-2.
6. Operatorii economici care desfășoară activitatea în spațiile prevăzute la pct. 3 au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți.”
4. La anexa nr.3, după punctul 4 al articolului 8 se introduce un nou punct, pct. 41, cu următorul cuprins:
„41. Operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului județean / al Municipiului București pentru situații de urgență. Măsurile se stabilesc pentru unitățile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului și/sau un număr în creștere al persoanelor infectate cu virusul SARS-COV-2.”
5. La anexa nr. 3, alineatul (15) al articolului 10 se modifică și va avea următorul cuprins:
„(15) Măsurile prevăzute la art. 8 pct. 4 se pun în aplicare de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și Ministerul Sănătății. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 8 pct.4 și 41 se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.”
Art. 2 – Măsurile prevăzute la articolul 1 intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.