
Direcția de Cultură Carei vă invită marți, 6 octombrie 2026, de la ora 18:00, la Centrul Multifuncțional Carei, la lansarea volumului „PLURIBUS”, semnat de Miklósi Roland George.
Autorul, profesor de geografie și limba engleză, propune prin acest volum o lectură sensibilă despre iubire, despărțire, amintirea celor dragi, frumusețea satului natal, admirația pentru cei care reușesc și experiențele vieții. „PLURIBUS” reunește scrieri cu caracter liric și reflexiv, în care emoția, umorul și observația asupra vieții se împletesc într-o manieră personală și autentică.
Evenimentul va cuprinde un moment muzical susținut de Szűcs József și Csenteri Maya.




