Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, a făcut o serie de precizări pe marginea amânării redeschiderii Policlinicii din localitate. Precizările au fost publicate pe pagina de Facebook a administrației locale careiene.

Eugen Kovacs
Reproducem integral precizările primarului Kovacs:

”Miercuri, când am fost împreună cu doamna manager a Spitalului Carei, Elisabeta Raț, și cu domnul director al Direcției Învățământ Sănătate, Varna Levente, la președintele Consiliului Județean Satu Mare, domnul Pataki Csaba, am aflat că în Satu Mare deja funcționează Policlinica, respectiv că și noi putem reporni activitatea. Nu pot să înțeleg de ce avem nevoie de o săptămână pentru a ne organiza? Am sperat că de vineri, adică de azi, policlinica va funcționa, chiar și parțial. Cred că și personalul medical, dar mai ales bolnavii din Carei și din zonă înțeleg faptul că nu putem sta cu spitalul și cu policlinica închise. Mai ales că, din fericire, avem foarte puțini bolnavi cu Covid-19 în spital, iar majoritatea cadrelor și secțiilor nu au activitate. Bineînțeles, știu și eu că trebuie un program și o organizare riguroasă ca să evităm aglomerațiile, dar nu înțeleg de ce durează atât de mult. Este necesar un program de funcționare prelungit la policlinică și trebuie să se înțeleagă că se impune ca activitatea să fie organizată astfel încât să evităm aglomerațiile inutile. Îmi cer scuze de la cetățenii care au sperat că policlinica va fi deschisă, după cum am anunțat ieri, însă se pare că la noi treburile decurg mai greu decât la alții”.