„Salvatorii unei naţiuni: cum au fost întâmpinaţi primii români aduşi la cules de salată verde în Marea Britanie” – iată titlul articolului apărut în cotidianul Adevărul din 17 aprilie 2020. Şi încă două propoziţii din acelaşi articol publicat pe prima pagină: „Primul avion cu români culegători de fructe şi de legume a ajuns în Marea Britanie joi după-amiază. Regatul Unit are nevoie disperată de muncitori la ferme, transportul din România fiind catalogat ca „extrem de important“ pentru salvarea agriculturii.”

opinie
Citate din publicaţia online Europa Liberă (03.04. 2020.) „Germania a anunţat că relaxează condiţiile pentru intrarea în ţară a muncitorilor străini care vin sezonier pentru a lucra în agricultură. (…) Anual, în Germania vin circa 300.000 de lucrători sezonieri pentru muncile agricole. Majoritatea sunt din Polonia, România şi Bulgaria.” Anul aceasta „(…) muncitorii sezonieri trebuie să intre şi să iasă din ţară cu avionul, fiind excluse călătoriile prin Europa cu autocarul din motive de prevenire a răspândirii coronavirusului. (…)”
Citate din articolul intitulat „Românii au liber la muncă sezonieră în străinătate”, apărut în ziarul Libertatea din 10 aprilie 2020. „Sunt permise zborurile efectuate (…) pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state (…) este noua prevedere cuprinsă în Ordonanţa militară cu numărul 8. Prevederea vine în contextul în care joi, aproape 1.800 de oameni s-au înghesuit pe Aeroportul din Cluj pentru a se îmbarca în 13 avioane cu destinaţia Germania. (…) procurorii au anunţat că au deschis dosar penal pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor. (…) De asemenea, tot joi, sute de botoşăneni s-au îmbarcat într-un avion cu destinaţia Berlin. Mai mult, zilele următoare sunt programate mai multe curse cu români care vor să meargă la muncă în oraşe din Germania.”
Faptul că în timpul pandemiei de coronavirus mulţi cetăţeni români pleacă în străinătate la munci agricole a fost comentat în fel şi chip de presa din Romania. Atenţia mea însă a fost atrasă de următoarea ştire, apărută în publicaţia online Europa Liberă (03.04. 2020.) „Guvernul de la Berlin se gândeşte să acopere nevoia de muncitori sezonieri în agricultură cu persoane din Germania: şomeri, cum ar fi cei care lucrau în hoteluri şi restaurante, rămaşi fără un venit, studenţi sau chiar solicitanti de azil şi speră să atragă circa 10.000 de persoane în aprilie şi alte 10.000 în mai.”
Chiar solicitanţi de azil. De ce acest „chiar”? De ce nu „în primul rând” solicitanţii de azil, care de ani de zile nu lucrează, ci trăiesc din banii primiţi de la statul german ca ajutor social?
În cele ce urmează, citez din articolul intitulat „Raport despre integrarea refugiaţilor din Germania” (14 august 2019), apărut în publicaţia digitală de ştiri şi opinii ILD (În Linie Dreaptă).
„(…) numărul total de persoane care au solicitat azil sau alte forme de statut protejat a crescut cu 5% în 2017, ajungând la 1,7 milioane, potrivit celor mai recente statistici oficiale disponibile. (…) Solicitanţii de azil şi alţi migranţi pe motive umanitare pot solicita permise de şedere permanentă după trei până la şapte ani de sedere în ţară, în funcţie de statutul lor de protecţie legală. (…) Cheltuielile federale alocate solicitanţilor de azil au fost de 20,8 miliarde euro în 2018, sau puţin mai mult de 6 la sută din întregul buget federal. Aceasta reprezintă o uşoară scădere faţă de cele 21,2 miliarde de euro din 2017, dar mai mult decât suma din 2016, când guvernul a cheltuit 20,5 miliarde de euro. (…) la sfârşitul anului 2018, 456.000 de refugiaţi erau încă în căutarea unui loc de muncă, iar alţi 372.000 erau încă subocupaţi. Aşa cum era de aşteptat, integrarea în cadrul pieţei muncii s-a dovedit a fi un proces lent, care necesită timp pentru a câştiga tracţiune. De exmplu, aproape 72 la sută din valul recent al noilor veniţi sirieni care au ajuns în 2015/16, erau încă şomeri la sfârşitul anului 2018 – cea mai mare rată de somaj în rândul refugiaţilor din primele opt ţări de origine. Aducerea majorităţii acestor solicitanţi de azil în câmpul muncii este o sarcină herculeană, având în vedere lipsa abilităţilor de limbă germană şi lipsa de experienţă profesională a numeroşi refugiaţi. Cu toate că între 8.500 si 10.000 de refugiaţi au intrat lunar în câmpul muncii pe parcursul anului 2018, cercetătorii estimează că aproximativ 50 la sută dintre refugiaţii recenţi vor fi în continuare şomeri după cinci ani de la sosirea lor. ”
Având în vedere cele de mai sus, personal nu înţeleg ceva. „Lipsa abilităţilor de limbă germană şi lipsa de experienţă profesională” cu siguranţă nu sunt un obstacol pentru efectuarea unor munci agricole sezoniere. Atunci solicitanţii de azil din Germania aflaţi în şomaj totuşi de ce nu profită de ocazie? Dacă polonezii, românii şi bulagarii consideră ca merită să meargă chiar şi cu avionul în număr mare la aceste munci, atunci oare sirienii, irakienii etc. de ce se „abţin” în număr şi mai mare? Consideră că ei sint scutiţi de astfel de munci?
Înainte şi după evenimentele din decembrie 1989, mii de sătmăreni, în primul rind de origine şvabă, au plecat din judeţul Satu Mare, şi mai ales din părţile Careiului, în Germania. Am foarte mulţi prieteni între ei, care mi-au povestit: mai ales la început au acceptat orice muncă, numai să câştige ceva bănuţi. Mulţi dintre ei, cu diplomă universitară, înainte de masă lucrau ca muncitori într-o fabrică, iar după masă făceau curăţenie la persoane particulare. Pentru ei, aceasta era o reacţie firească la situaţia în care au simţit nevoia să părăsească ţara unde s-au născut şi unde au avut până atunci o existenţă, stabilindu-se într-o altă ţară, unde în schimb au apărut ca săracii locului, mulţi dintre ei defavorizaţi atunci şi prin faptul că nu cunoşteau limba germană mai bine ca solicitanţii de azil sirieni de azi. Între timp, aceşti foşti concetăţeni de ai noştri, prin hărnicia lor înnăscută, şi-au făurit aproape toţi o existenţă solidă în Germania. Dar sunt convins că, dacă din cauza pandemiei de coronavirus au ajuns temporar şomeri, nici acum, având 50, 60 (sau chiar şi mai mulţi) ani, nu se feresc să se prezinte la munci agricole.
Boros Ernő