Publicația Business Magazin a publicat un articol despre Remus Gall şi sora lui, Simona Gall, care au dezvoltat o fabrică de globuri pământeşti la Carei. Careienii au pus bazele Biodome Systems, o firmă care proiectează domuri geodezice – clădiri în formă de minge, eficiente energetic –, dar nu s-au limitat doar la această divizie de business, aşa că, tot sub formă de sferă, au început să proiecteze şi globuri pământeşti.

gal simona glob
Cei doi careieni realizează globuri pământești de mărimi uriașe, pictate cu pigmenți speciali. Realizarea unui asemenea glob, care are peste 2.500 de etichete şi detalii în relief de o mare acurateţe, durează circa trei luni, prețul fiind pe măsură, de 5.000 de euro.
„Fabricăm globurile 100% în România, la Carei. Este un proces foarte migălos, manual, care durează până la trei luni pentru un singur glob cu diametrul de 80 de centimetri”, a explicat Remus Gall pentru jurnaliștii de la Bussines Magazin.