Echipa de juniori CSM Victoria Carei a reuşit să obţină sâmbătă dimineaţă o victorie zdrobitoare în faţa omologilor de la Frohlich Foieni. Meciul s-a încheiat cu scorul de 16-1 pentru juniorii careieni, pregătiţi de antrenorii Tabi Zsolt şi Marius Botan, scorul la pauză fiind 10-1.


Lotul CSM Victoria Carei: Schuller – Negreanu (Szilágyi B.), Preg, Ghic (Boros), Balog (Vasiu) – Boldizsár (Bârle), Vekker (Bogdan), Nyéki, Lobonț (Benze) – Krajczár (Mezei), Koter.
„Pornim în noul sezon bucuroşi de faptul că o parte dintre juniorii născuţi în 2004 şi 2005 au evoluat foarte mult. Pe aceştia îi integrăm continuu în echipă. Azi, de exemplu, patru dintre ei au fost titulari. Şi în viitor intenţia noastră este să le asigurăm tuturor o şansă să demonstreze”, a declarat antrenorul Tabi Zsolt.
Pentru meciul de sâmbătă, echipa avea la dispoziţie 23 de juniori, lotul fiind format din 18 jucători. „Fiecare va juca pe rând. Sperăm că băieţii vor lua în serios fotbalul şi vom obţine rezultate bune şi în acest campionat”, a declarat antrenorul Marius Botan.
Echipa de juniori CSM Victoria Carei va fi antrenată şi în acest sezon în comun de către antrenorii Tabi Zsolt şi Marius Botan.