Direcția de Cultură a municipiului Carei continuă proiectul „Români care au scris istorie”, prin care aduce în fața publicului careian, în fiecare lună, zece personalități românești din diferite domenii: cultură, artă, sport, muzică, știință, etc.


Expozițiile se găsesc în Sala Cavalerilor din Castelul Károlyi, iar fotografiile sunt însoțite de scurte detalii legate de fiecare personalitate în parte.
Proiectul, desfășurat în cadrul activităților dedicate Centenarului României, va prezenta până în luna decembrie 100 de personalități ale țării noastre, urmând ca fotografiile acestora să fi expuse în aer liber, în cadrul unei expoziții dedicate Zilei Naționale.
Expoziția din luna august este dedicată marilor pictori români și a fost prezentată luni, 27 august 2018.
Printre personalitățile din imagini regăsim nume ale unor pictori reprezentativi pentru cultura românească și universală precum: Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza sau Marcel Iancu.