Vineri, 3 august 2018, la ora 16.00, a debutat cea de-a doua ediție a Festivalului CareiFest, cu Festivalului Copiilor ”Junior Day”, organizat în premieră în cadrul CareiFest, informează Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”.
Programul a cuprins o serie de evenimente culturale, artistice și educative, dedicate tuturor copiilor. Între orele 16.00 – 21.00 toți cei prezenți s-au putut bucura de jocuri interactive, toboganul mare, bouncerul gonflabil, atelierele de modelaj de plastilină, puzzle, modelaj de baloane, atelierele de brățări, desene și amprente, jocurile de construcție, pictura pe față, spectacolul de baloane uriașe de săpun, pregătite de Gașca „Festiland” din Satu Mare.
Senzația zilei a reprezentat-o prezența personajelor Mickey și Minnie Mouse, din partea Festiland. Toți copii s-au înghesuit la fotografii alături de cele două personaje atât de îndrăgite de aceștia.
Reprezentanții Bibliotecii Municipale Carei au venit în întâmpinarea tinerilor cu cortul de povești, unde s-au citit povești în limbile română, maghiară și engleză.
De la ora ora 18.30 a avut loc spectacolul de teatru de păpuși în limba română „Capra cu trei iezi”, de Ion Creangă prezentat de Compania Animo Puppet Studio din Baia Mare, iar de la ora 19.30, Spectacol de teatru de păpuși în limba maghiară „Borsópróba”, adaptare după povestea „Domnița și bobul de mazăre” de Hans Christian Andersen prezentat de Váróterem Projekt (Cluj-Napoca). Zeci de copii, părinți și bunici, au urmărit cu sufletul la gură cele două reprezentații interactive, aplaudând minute în șir prestația artiștilor.
Pe tot timpul evenimentului, cei prezenți au putut vizita standurile micilor meșteșugari, admirând și chiar confecționând alături de aceștia diferite produse artizanale. Au realizat reprezentații meșteri pielari, fierari, cioplitori în lemn și lutieri. Participanții au putut degusta produse tradiționale, precum ștrudelul sau turta dulce.
Manifestarea s-a încheiat după ora 21.00 cu un show cu baloane uriașe de săpun.
Evenimentul a fost prezentat de Szolomájer Timi și Adrian Ștefănuți.
Festitivalul CareiFest continuă sâmbătă, 4 august 2018, începând cu ora 19.30 cu prima zi din cadrul celei de doua ediții a Festivalului de Folclor al Naționalităților – Ziua dedicată folclorului german și invitaților din Slovacia și Croația.