
Consilierii locali careieni au aprobat în şedinţa ordinară de azi Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru viitoarele locuinţe sociale, care vor fi amplasate între străzile Zaharia Bârsan şi Dr. Marinescu din municipiu. Un grup de cetăţeni care locuiesc pe străzile din zonă au încercat să-i convingă pe consilierii locali să respingă proiectul, pe motiv că romii care vor fi cazaţi în respectivele locuinţe sociale vor crea şi mai mult haos şi dezordine faţă de cele existente în actualul cartier de romi.
Petiţia împotriva construirii locuinţelor sociale a fost semnată de peste 350 de persoane care locuiesc în zona străzilor Zaharia Bârsan şi Dr. Marinescu din municipiul Carei. Un grup numeros de semnatari a participat la şedinţa de azi a Consiliului Local.
Reprezentantul acestora, Hevele Roland, a prezentat temerile locatarilor privind haosul şi dezordinea care se va instala în zonă după ce în locuinţele sociale vor fi mutate persoanele de etnie romă. Oricum, locatarii se confruntă deja cu numerose probleme legate de furturi, scandaluri, mizerie şi gălăgie din cauza romilor care stau în prezent în zona cunoscută sub numle de Dogter (zona cu stârvuri).
Primarul Eugen Kovacs a declarat că înţelege temerea locatarilor, promiţând că proiectul privind construcţia de locuinţe sociale va rezolva problema. “Această zonă este haotică şi dezorganizată. Vrem să faecm ordine şi locuinţe civilizate. Vrem să aranjăm şi să punem la punct această zonă printr-un proiect european. Acum avem şansa să accesăm fonduri europene în acest scop”, a declarat primarul Kovacs.
Mai mulţi locatari au luat cuvântul, rând pe rând, explicând problemele cu care se confruntă din cauza romilor care locuiesc, majoritatea lor ilegal, în imediata lor apropiere, în zona Dogter. Majoritatea acestora s-au declarat sceptici în privinţa integrării romilor în societate, chiar şi prin construirea unor locuinţe sociale pentru ei. Primarul Kovacs le-a cerut locatarilor să indice o altă zonă în oraş unde să se construiască ansamblul de locuinţe sociale, însă nu s-a avansat nicio alternatică. Angajaţii Primăriei au încercat să explice că nu toţi cei care vor beneficia de locuinţele sociale vor fi de etnie romă şi că zona va deveni mai sigură, prin instalarea unui sistem de camere de supraveghere, cuprins în proiectul din fonduri europene.
După mai multe intervenţii din partea locatarilor, a consilierilor şi a angajaţilor Primăriei, s-a trecut la vot. Proiectul de hotărâre a fost votat de către toţi consilierii locali, cu excepţia lui Ilie Ciuta, care s-a abţinut.
Înainte de a părăsit sala, locatarii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de decizia luată de consilierii locali, afirmând că aceştia “i-au condamnat” pe cei peste 350 de semnatari în favoarea celor 56 de familii care vor beneficia de viitoarele locuinţe sociale. Aceştia au mai anunţat că vor ataca în contencios administrativ hotărârea Consiliului Local Carei.
La finalul şedinţei, primarul Kovacs le-a mulţumit consilierilor care au votat pentru acest proiect de hotărâre. “Vreau să felicit consilierii care nu s-au speriat de 300 sau 500 de semnături. În orice altă zonă am fi propus construirea acestor locuinţe sociale, tot ar fi existat nemulţumiţi şi nemulţumiri”, a declarat primarul Kovacs.
