Proiectul amplasării unui catarg înalt de opt metri în zona Monumentului Ostaşului Român, iniţiat de consilierul local Ilie Ciută, la cererea ASTRA Carei, condusă de Daniela Ciuta, a fost repins de Consiliul Local Carei. Consilierul Ioan Oneţ a propus ca proiectul să fie reluat în şedinţa viitoare, în urma unor consultări cu conducerea şi specialiştii Primăriei, respectiv cu fracţiunile din Consiliul Local.

DSC_0603

Şeful Biroului Urbanism din cadrul Primăriei Carei, Egli Sebastian, a arătat că proiectul iniţiat de consilierul Ilie Ciuta nu este oportun întrucât în zona Monumentului Ostaşului Român, unde ASTRA Carei a propus construirea catargului, există alte şase locuri în care se amplasează catarge pe care este arborat drapelul României cu ocazia sărbătorilor naţionale.
Primarul Eugen Kovacs a declarat că aceste iniţiative constituie o provocare la adresa locuitorilor Careiului, în special a celor de etnie maghiară.
Consilierul local Ioan Oneţ a cerut ca pentru şedinţa viitoare să fie iniţiat un nou proiect de hotărâre privind amplasarea unui catarg, însă numai după ce vor avea loc consultări între conducerea Primăriei, specialiştii din Primăria Carei şi liderii fracţiunilor politice din Consiliul Local, “nu cu proiecte aruncate pe masă, care nu vor trece niciodată”.
Punctul de vedere al Biroului Urbanism a fost însuşit de Consiliul Local Carei, înregistrându-se 12 voturi pentru, şase împotrivă şi o abţinere. Astfel, proiectul de hotărâre iniţiat de consilierul local Ilie Ciuta, la cererea Despărţământului ASTRA Carei, al cărei preşedinte este soţia sa, Daniela Ciuta, a fost respins de Consiliul Local Carei.