Luni, 23 aprilie 2018, de la ora 14.00, Biblioteca Municipală Carei a provocat locuitorii orașului Carei, și nu numai, să scoată la plimbare o carte, marcând astfel Ziua Internațională a cărții și a dreptului de autor și Ziua Bibliotecarului din România, informează Direcţia de Cultură Carei.
Evenimentul „Scoate la plimbare o carte” s-a derulat în punctele mai circulate din centrul orașului, la fântâna arteziană, în stațiile de autobus din centru și a presupus o patrulă a cărții (constituită din reprezentanți de la bibliotecă și de la alte instituții culturale din oraș) care a chestionat trecătorii. Dacă au avut asupra lor o carte au fost premiați cu un semn de carte și au primit o îmbrățișare de la o carte mobilă. Partenerii acestui eveniment au fost voluntarii SNAC ai Liceului Teoretic Carei, îndrumați de prof. Angela Gabor, Fundația Centrul de promovare a Turismului Cultural „Grof Károlyi” din Carei.
Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor sau Ziua Internațională a Cărții se sărbătorește anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării și a drepturilor de autor. Prima astfel de manifestare s-a desfășurat în 1995.
23 aprilie marchează trecerea în eternitate a doi titani ai literaturii universale: William Shakespeare și Miguel de Cervantes, precum și a altor scriitori: scriitorul peruan Inca Garcilaso de la Vega (1616), poetul englez William Wordsworth (1850), scriitorul francez Jules Barbey d’Aurevilly (1889) și poetul englez Rupert Brooke (1915).
Prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată “Ziua Bibliotecarului din România”, astfel că în România, începând cu 2005, în ziua de 23 aprilie se sărbătorește și Ziua Bibliotecarului concomitent cu Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor.
