Asociația ”Puffi” lansează un apel către persoanele fizice și juridice din zona Careiului să susțină activitatea ONG-ului de protecție a animalelor, în special a câinilor comunitari. În timp ce persoanele fizice pot redirecționa 2% din impozitul pe venit, persoanele juridice pot redirecționa 20% din impozitul pe profit.
Asociația Puffi Carei apeleaza la bunăvoința celor care doresc să ajute, astfel:
– pentru persoane fizice: direcționează 2% din impozitul pe anul 2016, prin Formularul 230;
– pentru persoane juridice: redirecționeaza 20% din impozitul pe profit, conform contractului de sponsorizare a ONG-urilor.
Contul asociației este deschis la Banca Transilvania: RO45 BTRL 0310 1205 T003 80XX, CIF: 26475895 – ASOCIAȚIA PENTRU PROTECȚIA ANIMALELOR “PUFFI” CAREI.
În cadrul Asociației Puffi Carei funcționează un adăpost pentru câini comunitari, amenajat în incinta fostei unități militare de pe strada Căplenilor, care adăpostește în jur de o sută de patrupede rămase fără stăpân. Asociația Puffi s-a remarcat de-a lungul anilor prin numărul foarte mare de adopții realizate, precum și prin campaniile de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor organizate periodic în localitățile din zona Careiului.