The Humans, Teodora Dinu şi Dora Gaitanovici s-au calificat, duminică seară, în finala selecţiei naţionale Eurovision, după ce au participat în ultima semifinală care a avut loc la Sighişoara. Din păcate, careianul Manuel Chivari nu a reușit să treacă de această semifinală.
”Salutare tuturor! Uite că și semifinala Eurovision a luat sfârșit. A fost un moment frumos, bun, dar nu destul de bun pentru a mă califica în finală. Din păcate, emoțiile au fost foarte mari, fiind pentru prima dată aici. Sunt puțin dezamăgit, dar nu e un capăt de țară, toți avem un început. Pot spune că a fost o experiență din care am învățat că nu este îndeajuns să știi să cânți. Important este că am dat tot ce am avut mai bun din mine și că ne-am simțit bine”, a declarat Manuel Chivari pe pagina sa de Facebook.
Careianul Manuel Chivari s-a calificat în semifinala Eurovision România din acest an cu “Somebody To Love”, piesă compusă de Michael James Down și Will Taylor. Tânărul şi talentatul careian Manuel Chivari a reuşit să se claseze pe locul al cincilea în Marea Finală a emisiunii- concurs Românii au Talent, difuzată de postul de televiziune Pro TV, în cursul anului 2016.
În schimb, printre finaliștii Eurovision România se află un alt careian. Este vorba de Eduard Santha, desemnat finalist al selecției naționale Eurovision în urma semifinalei desfășurate la Focșani, în data de 21 ianuarie 2018.
Careianul Eduard Santha participă pentru a doua oară la Eurovision România. Anul trecut, acesta s-a clasat pe locul al optulea în Marea Finală a Selecției Naționale Eurovision, cu piesa Wild Child. În acest an, Eduard Santha s-a calificat în semifinala Eurovision România cu piesa intitulată ”Mesom Romales” .
Tânărul careian Eduard Santha s-a făcut remarcat în toamna anului 2016 în cadrul emisiunii concurs Vocea României, difuzată de postul de televiziune Pro TV. Prestaţia şi carisma sa au fost apreciate în mod deosebit de către artista Loredana Groza, care l-a cooptat în echipa sa.