„Am dori ca şi în Carei să existe un radio club”

Interviu cu cercetătorul ştiinţific Adrian Munteanu, radioamator autorizat în Carei de peste 32 de ani

adrian munteanu
Reporter: – De când activaţi în domeniul radioamatorismului?
Adrian Munteanu: – De profesie sunt cercetător ştiinţific. Nu mai activez în domeniu de vreo doi ani. Una dintre pasiunile mele din tinereţe a fost radioamatorismul şi este şi în prezent. Radioamatorismul este o activitate complexă, care are ca scop iniţierea în domeniul radioelectronicii, a radiocomunicaţiilor şi asta pe mai multe planuri, în sensul învăţării bazelor, creării de aparate noi, concepţii noi, cu performanţe tot mai bune, apropiate de nivelul celor realizate industrial de cele câteva fabrici consacrate pe plan mondial. Sunt radioamator autorizat de 32 de ani. Am categoria I, cea mai bună categorie, deja din anul 1998. Am mai instruit radioamatori atât în Carei cât şi elevi în Livada şi în Moftinu Mic, organizând la şcoli prezentări ale radioamatorismului şi chiar cursuri.
Reporter: – Ce tradiţie are radioamatorismul în municipiul Carei?
Adrian Munteanu: – Fiecare oraş mare are cel puţin un radio club, prin care promovează acest sport în rândul celor interesaţi, în special al tinerilor, în sensul în care popularizând radioamatorismul, dacă sunt persoane interesate, la sediul radio clubului autorizat se organizează cursuri, demonstraţii, laboratoare pentru sprijinul acestui sport. Am dori ca şi în Carei să existe un radio club. Cu atât mai mult, cu cât Careiul are o tradiţie în cadrul competiţiilor radioamatoriceşti, în care atât la categoria de creaţie tehnică cât şi la cea de trafic radio s-au obţinut performanţe foarte bune în cursul timpului şi periodic. Am avut campioni europeni, vicecampioni mondiali la anumite categorii şi la anumite concursuri. Considerăm că a venit timpul să facem şi în municipiul Carei un radio club, cu tot ceea ce e necesar pentru desfăşurarea acestei activităţi. Persoane calificate care să predea mai departe ştafeta avem. Dorim să popularizăm acest sport tehnico-aplicativ. Sperăm să putem convinge prin seriozitate şi prin exotismul acestei activităţi. Mi-ar place foarte mult să dăm o alternativă tinerilor din ziua de azi ca să se detaşeze de alte activităţi care sunt mai puţin instructiv-educative, în sensul în care în domeniul radioamatorismului, fiind un domeniu extrem de vast, îşi pot găsi satisfacţii deosebite.
Reporter: – Cui îi sunt afiliaţi radioamatorii din Carei?
Adrian Munteanu: – Radioamatorii, în general, îşi desfăşoară activitatea pe lângă cluburile de radio, care au indicativ propriu, la fel cum radioamatorii au indicative personale. Toate aceste cluburi aparţin de Federaţia Română de Radioamatorism. Singurul radio club care mai există în judeţul nostru este cel de la Satu Mare. Noi, radioamatorii din Carei, suntem afiliaţi la Clubul Radio Municipal Satu Mare ca radioamatori individuali, dar sperăm să înfiinţăm un radio club în Carei şi să aparţinem cu toţii de acesta.
Reporter: – Care sunt principalele domenii în cadrul radioamatorismului?
Adrian Munteanu: – În domeniul radioamatorismului, partea de construcţii radio are o bună parte din adepţi, o altă parte s-a profilat mai mult pe partea de comunicaţii radio, la rândul său, un domeniu foarte complex, în sensul în care radioamatorii au posibilitatea şi au aparatura necesară pentru a realiza comunicaţii în moduri din ce în ce mai diferite şi inedite, pe lângă vorbirea obişunită,curentă, în microfon. Pot să transmită imagini, ca un fel de televiziune cu imagini care se succesd mai lent pe monitoarele calculatoarelor, moduri digitale în care se comunică chiar prin tastatura computerelor. Pe de altă parte, sunt multe moduri de voce şi modul clasic, de telegrafie morse. Datorită evoluţiei tehnicii radiocomunicaţiilor pe plan mondial, radioamatorii au avut şi au acces şi la sateliţi de comunicaţii, prin care pot realiza legături în unde ultrascurte, cu ajutorul sateliţilor geostaţionari pentru radiocomunicaţii.
Reporter: – În ce categorii pot fi împărţiţi radioamatorii?
Adrian Munteanu: – În cadrul acestui sport aşa-zis sport tehnico-aplicativ, care este radioamatorismul, există două categorii de radioamatori. Radioamatorii de recepţie sau receptori, care au autorizaţie pentru a recepţiona alţi radioamatori, pe oricare din frecvenţele alocate radioamatorismului, în oricare mod de lucru, respectiv atât în voce cât şi în transmisiuni telegrafice sau digitale. De asemenea, sunt radioamatorii de transmisie- recepţie, care au dreptul să şi emită în eter. Tradiţional, staţiile de emisie- recepţie erau construite chiar de radioamatori, însă acum, după ce s-a mai liberalizat piaţa şi s-au mai actualizat mentalităţile, se permite achiziţionarea de staţii construite industrial de către firme specializate şi la noi în ţară. Înainte se aduceau, mai pe sub mână, mai în secret, dar acum, după Revoluţia din 19189, nu e o problemă să-ţi procuri o staţie de emisie- recepţie, în limita autorizaţiei de care dispui. Radioamatorii emiţători, ca să obţină categorii mai bune sau tot mai bune în acest domeniu, participă la examene organizate de ANCOM, în cazul nostru, în România. În funcţie de interesul şi cunoştinţele dobândite în cursul timpului, radioamatorul poate să acceadă într-o categorie superioară. Cea mai înaltă categorie la noi în ţară se numeşte categoria Clasa I. Dacă eşti radioamator de clasa I eşti practic cel mai calificat radioamator.
Reporter: – Ce utilitate concretă ar putea avea radioamatorii pentru populaţia Careiului?
Adrian Munteanu: – Radioamatorismul mai are şi un rol de sprijin al populaţiei în caz de dezastre naturale pentru că staţiile de radioamatori sunt capabile să fie utilizate în cele mai diverse condiţii. Cu atât mai mult cu cât, în cazul unor calamităţi mari, care se pot întâmpla în diverse locuri din ţară, printre care şi în Carei, mă refer la cutremure, prin staţiile de radioamatori, cum s-a demonstrat şi la ultima simulare care a fost organizată împreună cu ISU „Someş” Satu Mare în urmă cu câţiva ani, se pot asigura comunicaţiile de urgenţă, dacă au căzut celelalte reţele şi sisteme de comunicaţii. De asemenea, se poate asigura sprijinul populaţiei pentru organizarea transporturilor de ajutoare.
A consemnat Szasz Lorand

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s