Primarul Careiului, Monica Giurgiu-Kovacs, a reacționat la informațiile colportate public privind privind achizițiile publice ale administrației locale. Primarul Monica Giurgiu- Kovacs a mai arătat că Primăria Carei a refuzat o ofertă de ”promovare” din partea celor care au prezentat cu rea-credință aceste informații, un fel de radio-șanț.
Prezentăm integral postarea primarului Monica Giurgiu- Kovacs:
CLARIFICĂRI PRIVIND ACHIZIȚIILE PUBLICE ALE MUNICIPIULUI CAREI
În urma unor informații apărute recent în spațiul public cu privire la anumite achiziții realizate de Primăria Municipiului Carei, consider necesar să aduc câteva clarificări, pentru ca cetățenii să cunoască nu doar valoarea contractelor, ci și scopul acestora, sursele de finanțare și beneficiile pentru comunitate.
Prezentarea unor sume, fără explicarea contextului în care au fost realizate achizițiile și a destinației acestora, poate crea o imagine incompletă și poate conduce la interpretări greșite.
Tocmai de aceea, consider că este important să oferim informații concrete și transparente privind modul în care sunt utilizate fondurile publice.
1. Cursuri de înot – 127.250 lei
În acest an a fost deschis bazinul de înot al municipiului Carei, investiție realizată din fonduri europene.
Cele trei contracte au vizat organizarea cursurilor de înot pentru bebeluși, copii și adulți. Lunar, peste 500 de copii au participat la acest program, iar interesul comunității a fost foarte mare, locurile disponibile fiind ocupate integral.
Având în vedere numărul mare de solicitări, intenționăm să suplimentăm fondurile alocate pentru a permite participarea unui număr cât mai mare de beneficiari.
2. Documentații pentru proiecte de investiții – 667.913 lei
Aceste achiziții au vizat elaborarea documentațiilor tehnico-economice și tehnico-cadastrale necesare pregătirii unor investiții prin programe europene, în cadrul a două proiecte câștigate.
Printre investițiile pregătite se numără:
* Pavarea a aproximativ 50 km de trotuare;
* Regenerarea urbană a zonei centrale și a cartierelor;
* Reabilitarea și modernizarea spațiilor verzi;
* Amplasarea de mobilier urban și echipamente de fitness;
* Amenajarea unor noi locuri de joacă.
Separat, suma de 32.000 lei reprezintă servicii de proiectare pentru documentația necesară reabilitării energetice a unui bloc de locuințe de pe Calea Mihai Viteazul.
3. Pachet multimedia – 78.825 lei
Această achiziție a fost realizată în cadrul unui proiect transfrontalier cu finanțare europeană, pentru organizarea exercițiilor comune de intervenție în situații de urgență, a atelierelor tehnice privind planurile de evacuare și a unui seminar dedicat utilizării inteligenței artificiale în gestionarea dezastrelor.
4. Sonorizare, lumini și proiecții video – 40.000 lei
Suma de 31.000 lei pentru sonorizare și lumini, respectiv 9.000 lei pentru proiecții video pe ecrane LED, a fost destinată asigurării condițiilor tehnice necesare desfășurării manifestărilor culturale organizate în această vară.
Consider că orice cheltuială publică trebuie analizată nu doar prin prisma valorii sale, ci și a scopului, a sursei de finanțare și a beneficiilor pe care le aduce comunității.
În spatele acestor achiziții se află servicii oferite cetățenilor, proiecte europene și investiții prin care ne propunem să continuăm modernizarea municipiului Carei.
Transparența și informarea corectă a cetățenilor rămân principii importante ale activității mele, iar administrația locală va continua să ofere explicații privind utilizarea fondurilor publice.
Prioritatea mea rămâne dezvoltarea municipiului Carei și realizarea unor proiecte concrete pentru locuitorii săi.
Consider că are relevanță și faptul că administrația locală careiană a refuzat o ofertă de ”promovare” din partea celor care au prezentat cu rea-credință aceste informații în spațiul public.





