Preşedintele ASTRA Carei, Daniela Ciută, jurnalistă consacrată şi soţie de consilier local, s-a făcut foc şi pară după ce portalul Opinie de Carei a prezentat cererea de sprijin în vederea organizării celei de-a 112 Adunări Generale a ASTRA în municipiul Carei, în perioada 13-15 octombrie 2017. Sprijinul solicitat din partea Primăriei Carei constă în asigurarea locurilor de cazare și a meselor servite de către cei peste 200 de participanți la reuniune, fără să se menţioneze ce ar însemna acest lucru în bani.

opinie

Imediat ce am publicat articolul intitulat „Adunare Generală ASTRA, cu cazare și mâncare pe banii careienilor”, Daniela Ciută a început să dea telefoane la Primăria Carei pentru a afla cum a ajuns cererea ASTRA în posesia mea. Menţionez că cererea pe care a depus-o este un act public din moment ce a fost înregistrat oficial, sub numărul 6239/08.05.2017. Am obţinut actul respectiv în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Probabil în baza aceleiaşi legi a cerut şi Daniela Ciută zeci dacă nu chiar sute de documente ale Primăriei Carei.


Studiind cererea, am remarcat că aceasta nu este semnată de preşedintele Asociaţiunii ASTRA, prof. univ. dr. Dumitru Acu, ci doar de preşedintele Despărţământului Carei, ing. Daniela Ciută. Un mic amănunt de formă.
Această cerere nu are nicio valoare cât nu este însoţită de un buget al evenimentului. Sau cel puţin să fie menţionată valoarea estimată a sprijinului solicitat Primăriei Carei. Mai pe româneşte, cât ar costa masa a 250 de persoane timp de două zile, respectiv cazarea timp de două nopţi a 200 de persoane. Careienii aşteaptă cu deosebit interes această sumă pe care Daniela Ciută vrea să o cheltuie din contribuţiilor lor. Unele surse spun că ar fi vorba de circa 15-20.000 de euro. Nu de alta, dar poate nu sunt de acord să finanţeze un eveniment cultural, care începe să semene tot mai mult cu o paranghelie.
O sumă destul de piperată doar pentru ca Daniela Ciută să se poată mândri că a organizat Adunarea Generală a ASTRA la Carei. La fel s-a întâmplat şi la Centenarul Vida Geza, organizat tot pe bani publici, când Daniela Ciută s-a ales cu titulatura de „suflet al evenimentului”. Să nici nu mai pomenim de celebra intervenţie a Danielei Ciută alături de Andrei Păunescu, venit la Carei tot pe banii publici. Este vorba de afirmaţiile aberante potrivit cărora limba română se poate vorbi doar în şoaptă la Carei. Oare cum vrea să vorbească Daniela Ciută cu astriştii săi la Adunarea Generală programată la Carei pe 13-14 noiembrie 2017?
Szasz Lorand