Polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Negrești Oaș au descoperit și confiscat 7.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, pe care mai multe persoane au încercat să le introducă ilegal în țară, se arată într-un comunicat de presă transmis portalului Opinie de Carei.

În data de 21 mai a.c., în jurul orei 2.00, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat mai multe persoane care transportau de la linia de frontieră către interior colete voluminoase.
Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor, în cauză efectuând somațiile legale prin voce, moment în care bărbații au abandonat coletele și s-au îndreptat către teritoriul statului vecin.
La scurt timp, în apropiere a fost descoperit, ascuns în vegetație, un cetățean ucrainean implicat în activitatea infracțională, iar la cercetarea terenului, polițiștii de frontieră au descoperit 15 colete cu țigări.
Ca urmare a celor constatate, persoana în cauză si coletele cu țigări au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 7.500 pachete, marca Marble, în valoare de 68.400 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.