Sătmărean reţinut la Baia Mare pentru trafic de droguri. Cultiva marijuana şi în casa părinţilor săi din Satu Mare

La data de 12.10.2016 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Mereuţi Bogdan Adrian, din Satu Mare, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul DIICOT.

marijuana

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012 – octombrie 2016, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul Mereuţi Bogdan Adrian a cultivat plante de cannabis în mod clandestin, în scopul recoltării substanţei vegetale cu conţinut psihotrop şi comercializării acesteia – după uscare – unui cerc larg de consumatori de pe raza municipiului Baia Mare şi a localităţilor învecinate.
S-a reţinut că inculpatul a cultivat plantele atât în interiorul apartamentului părinţilor săi, situat în municipiul Satu Mare, (unde şi-a amenajat o cultură in-door), cât şi pe terenuri greu accesibile, situate în localităţi limitrofe municipiului Baia Mare, camuflate de vegetaţie forestieră.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite două culturi indoor şi una outdoor de plante de cannabis și au fost ridicate aproximativ 7 kg. de muguri şi frunze de cannabis, precum şi 32 de răsaduri de plante de cannabis, aflate în diferite stadii de dezvoltare, o instalaţie de iluminare a plantelor, un calculator şi 2.000 de lei.
Inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Maramureş cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul de Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureș.
La activităţi au participat și polițiști de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie, se mai arată în comunicatul de presă.


Lasă un răspuns