Miercuri, 5 octombrie 2016, începând cu ora 12, elevii Şcolii Gimnaziale „Vasile Lucaciu” din Carei au zăbovit preţ de câteva zeci de minute asupra importanţei educaţiei în viaţa noastră şi rezultatele obţinute în urma ei, se arată într-un comunicat de presă transmis portalului Opinie de Carei.

Elevii claselor a III-a A şi a VI-a A au prezentat momente artistice constând în interpretarea unor cântece, fiind acompaniaţi de colegii lor, la vioară şi la fluier. Tot în cadrul activităţii, eleva Cosmina Robotin a recitat o poezie despre educaţie, iar elevele Karla Şuth şi Iulia Şuth au recitat o creaţie proprie:

Odă pentru şcoală

Şcoala e locul în care

Elevii învaţă carte,

Română, geografie, istorie, mate

Toate sunt importante.

La şcoală le înveţi,

Apoi le defineşti

Ca s-ajungi un om cinstit,

Respectat, deosebit.

Mulţumim şcolii noastre dragi

Pentru sprijinul acordat,

Dumneavoastră, dragi profesori,

Sănătate şi mult spor

Pentru anul viitor!

Eleva Ştefana Buzura Berar a interpretat o melodie din folclorul românesc.

În încheiere, elevul Tudor Petcu a ţinut o prezentare originală despre evoluţia educaţiei

începând din Antichitate şi până în zilele noastre.

La realizarea acestei activităţi şi-au adus aportul profesorii: Dumitru Iederan, Monica Mădăras, Gabriela Graz, Mărcuş Johanna, Florica Iederan, Vereş Cătălin, Ramona Maxim, Angela Gabor şi Vaganyik Csilla, în frunte cu d-na director, Alina Mocanu.

În timpul activităţii dedicate educaţiei, eleva Magyari Dariana şi-a expus câteva creaţii proprii, tablouri pictate în culorile toamnei.

În holul şcolii noastre s-au putut admira numeroase obiecte realizate de elevii clasei a II-a C şi a III-a C din legume şi fructe de toamnă. Elevii au fost coordonaţi de doamnele învăţătoare Kollo Angela şi Ham Ildiko, se mai arată în comunicatul de presă.