Peste 1.000 de careieni au răspuns sondajului lansat de portalul Opinie de Carei privind demisia lui Ilie Ciută din funcţia de preşedinte al PNL Carei după eşecul de la alegerile locale. În total au votat 1.018 persoane până azi, 19 iunie 2016, la ora 11.00. Asta în condiţiile în care Ciută Ilie de abia a obţinut 1.147 de voturi la alegerile locale de acum două săptămâni.
Careienii şi-au spus părerea în privinţa lui Ilie Ciută. Din cei 1.018 careieni care au participat la sondaj, 630 (61,89%) au considerat că Ciută trebuie să se retragă, în timp ce 388 (38,11%) au considerat că nu ar trebui să-şi dea demisia.
Deşi soţia sa încearcă să ne convingă că a fost vorba de o mare victorie, Ilie Ciută şi PNL au obţinut rezultate de-a dreptul catastrofale. Deşi se lăuda că va fi primar în 6 iunie 2016, Ilie Ciută a reuşit să obţină 1.147 de voturi, adică 13,56%. Asta în condiţiile în care primarul Eugen Kovacs, cel împotriva căruia s-a concentrat Ilie Ciută în campanie, a obţinut de cinci ori mai multe voturi, mai precis 5.733 voturi (67,77%). Dacă şi asta este o victorie, atunci trebuie schimbat înţelesul acestui cuvânt. Să nici nu mai vorbim de rezultatele obţinute de PNL la Consiliul Local – 1.071 de voturi (12,88%), în condiţiile în care UDMR a obţinut 5.153 voturi, adică 61,96%. În noul Consiliu Local au intrat doar doi reprezentanţi ai PNL, fiind cel mai slab rezultat al partidului din ultimii 16 ani la Carei. Probabil că şi acest dezastru poate fi interpretat drept o glorioasă victorie.
Un comentariu postat azi dimineaţă chiar pe portalul Buletin de Carei, deţinut de soţia lui Ilie Ciută, ilustrează cât se poate de clar revolta mocnită din cadrul PNL Carei. “Domnule Maries trebuie facut ceva ,PNL CAREI a ajuns srl CIUTA nu sau facut prealegeri pentru lista de consilieri cine a cotizat la srl CIUTA a ajuns pe lista cu un loc eligibil ar trebui sesizat DNA ,dar oricum sau pierdut alegerile Pinter cu Bujor care stateau pe terasa la Kantorul au facut doi consilieri ca noi ,de ce NU DEMISIONEAZA DOMNUL CIUTA sa asumeze greseala campaniei ratate sa dea sansa unor tineri pentru 2020 ca doar nu a mostenit PNL din CAREI avem pe ABIGEL BODO hai sai dam o sansa daca va rata va demisiona.Domnule Maries la Bucuresti dupa ratare au demisionat vinovati in REPUBLICA CAREI DE CE NU DEMISIONEAZA CEI DE LA SRL CIUTA? semneaza un june liberal care nu e membru la SRL CIUTA”, se arată în comentariul postat de utilizatorul Sergiu.
