Legea anti-fumat îi obligă pe administratorii de localuri să îşi înfiinţeze terase, pentru a nu-şi pierde clienţii. Însă unii dintre locatarii blocurilor în care funcţionează barurile se opun respectivelor terase. Interesant este faptul că unii contestatari stau de cealaltă parte a blocului sau cu câteva scări mai încolo. Consiliul Local încearcă să trateze cu prudenţă acest fenomen. Chiar în şedinţa de azi, solicitarea unui bar pentru o terasă a fost amânată din nou. S-a cerut un nou răgaz pentru a stabili cât sunt de reale semnăturile depuse de ambele tabere.

consiliu1

Ordinea de zi iniţială a şedinţei a fost suplimentată, la propunerea primarului Eugen Kovacs, cu un punct, respectiv cererea societăţii Comalex Novita Group SRL privind aprobarea închirierii a 32 mp teren din domeniul public în vederea amenajării unei terase în faţa barului deţinut de societatea în cauză în cartierul Republicii.
Consilierii au aprobat preluarea în domeniul public al municipiului Carei a unui imobil situat pe strada Grof Karolyi Sandor nr.2, apartamentarea unui imobil situat pe strada Ştefan Vonhaz nr.20, scutirea de la plata impozitului pe clădiri şi terenuri situate la adresele de domiciliu ale persoanelor care au în întreţinere şi/sau sunt reprezentanţi legali ai unor persoane peste 18 ani, aflate în gradul de handicap grav sau accentuat, încadrate în gradul I de invaliditate. De asemenea, consilierii au aprobat modificarea statutului municipiului Carei, respectiv ghidurile privind acordarea de finanţări nerambursabile din bugetul local a proiectelor şi acţiunilor în domeniile: cultural, sportiv, social, culte religioase.
La punctul privind cererea depusă de societatea Comalex Novita Group SRL, reprezentată de Răzvan Comiati, primarul Eugen Kovacs a arătat că locatarii blocului la parterul căruia funcţionează barul au păreri pro şi contra deschiderii terasei. Primarul Kovacs a adăugat că listele cu semnături au fost depuse cu întârziere atât de administratorul Comiati cât şi de către cei care cer interzicerea terasei, neputând fi verificate de angajaţii Primăriei. Potrivit primarului Kovacs, s-a constatat o frică a locatarilor vizavi de înfiinţarea teraselor pe domeniul public, singura modalitate a administratorilor de baruri de a ocoli legea anti-fumat. Consiliul Local se expune unor riscuri. În cazul în care aprobă terasa, scandalul cu vecinii ar putea continua, administraţia locală fiind obligată să revoce închirierea domeniului public. De asemenea, dacă nu aprobă înfiinţarea terasei, administratorul firmei poate acţiona Consiliul Local şi vecinii în contencios administrativ pe motiv că îi este pericilitată afacerea, a arătat primarul Kovacs. Edilul şef a adăugat că este un subiect delicat, căci în unele cazuri s-au votat aceste terase, în altele nu, fără să existe o practică unitară.
Consilierul Adrian Bucureştean a declarat că adresele locatarilor nemulţumiţi ar trebui să aibă doar un caracter consultativ, Consiliul Local fiind cel care trebuie să-şi asume luarea unei decizii. Viceprimarul Ludovic Keizer a arătat că părerea fiecărei persoane, chiar şi celor care contestă terasa, este importantă, întrucât şi ea plăteşte taxe şi impozite la bugetul local. Keizer a propus ca administratorul Comiati să fie invitat la următoarea şedinţă pentru a-şi expune argumentele, însoţit dacă se poate de doi-trei locatari care sunt de acord cu terasa sa. Consilierul Brem Arpad a arătat că, chiar dacă nu i se aprobă terasa, administratorul poate amplasa oricând două scrumiere în faţa barului, în jurul cărora se vor aduna toţi clienţii fumători, lucru care nu rezolvă problema. În cele din urmă, consilierii au decis cu nouă voturi pentru şi cinci abţineri să amâne luarea unei decizii pentru şedinţa viitoare.
La punctul diverse, consilierul Ilie Ciută a ridicat problema bălţii pline de gunoaie de pe strada Pomilor şi neacrodarea ajutoarelor de încălzire pe lemne. Primarul Eugen Kovacs i-a explicat că se lucrează la un proiect din fonduri europene privind amenajarea unui parc în zona bălţii de pe strada Pomilor, care nu poate fi astupată întrucât acolo se adună apa pluvială din acea parte a oraşului. Viceprimarul Ludovic Keizer a arătat că localnicii au refuzat să colaboreze în identificarea cetăţenilor care depozitează ilegal gunoaie în zona bălţii respective. Referitor la ajutoarele de încălzire pe lemne, primarul Kovacs a arătat că banii sunt daţi de Guvern, care nu a alocat sume în acest sens în ultimele trei luni.
La finalul şedinţei, consilierul Ilie Ciută a dat citire unui denunţ penal depus de bucureşteanul Horia Mărieş, un apropiat al familiei Ciută, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare în posesie. În denunţul înmânat lui Ilie Ciută în timpul şedinţei de soţia sa, Daniela Ciută, bucureşteanul Mărieş reclamă faptul că firmele care lucrează la master-planul Apaservului au depozitat mormane de pământ pe un teren de-al său. Ciută a anunţat că plângerea penală a fost depusă împotriva societăţii Apaserv, a firmelor care execută lucrări la master-plan, dar şi împotriva primarului Eugen Kovacs, deşi acesta din urmă nu are nicio treabă cu lucrările Apaservului. Se vede că a început deja campania electorală murdară, asortată cu denunţuri şi plângeri penale.