Interviu cu tânăra careiană Carmen Gătina, care a activat ca voluntar AIESEC în India şi în Columbia

Carmen Gătină în India
Carmen Gătină în India

Reporter: – Ce facultate ai absolvit şi cum ai ales să te implici în proiectele de voluntariat?
Carmen Gătina: – Am terminat Facultatea de Ştiinte Economice şi Gestiunea Afacerilo (FSEGA) – Specializarea Marketing şi Master în Strategii şi Polititci de Markting tot la FSEGA – Babeş-Bolyai Cluj. Am început să mă implic în proiecte de voluntariat din timpul facultăţii, când am făcut parte din Asociaţia Secţiei de Marketing (ASM), am participat la nenumărate festivaluri de muzică, artă, film, tango, iar voluntariatele din India aş putea spune că, oarecum, m-au ales ele pe mine. Prin toamna anului 2013 am contactat organizaţia AIESEC din Cluj şi m-am înscris pentru a căuta un internship profesional în străinătate, ştiind că ei oferă astfel de programe. Însă în acel moment nu găsisem ceva să mi se potrivească, iar la scurt timp am început un internship aici, în Cluj, şi mi-am luat gândul pentru o vreme. În data de 18.02.2014 am primit un e-mail de la AIESC India, în care mi se oferea posibilitatea de a fi voluntar într-o şcoala de vară. Eram într-o perioadă în care nimic nu părea să mi se lege, iar ideea de a pleca în India era o adevărată provocare, aşa că am ales să aplic.

Reporter: – Ce ţări din lume ai vizitat ca şi turist? Dar în calitate de voluntar dedicat activităţilor umanitare?
Carmen Gătina: – În Europa am vizitat Ungaria, Germania, Croaţia, Italia, Spania şi Franta. Pe alte continente: Tunisia, Kenya, Thailanda, Maldive, India, Nepal şi Columbia. Acum realizez că am vizitat mai puţine ţări în Europa.
Reporter: – Care din aceste ţări te-a impresionat cel mai mult? Prin ce?
Carmen Gătina: – Locul care a ocupat un loc important în sufletul meu este Nepalul, deşi am petrecut doar câteva zile în această ţară şi majoritatea lor pe munţii Himalayei. Am rămas plăcut surprinsă de căldura oamenilor de acolo, de mâncare şi mai ales de natura incredibilă. Pentru mine, acel loc semnifică Raiul pe pământ, e ţara în care ştiu sigur că am să mă întorc.
Reporter: – Povesteşte-ne, te rog, câteva experienţe inedite din aceste ţări în care ai activat ca şi voluntar.
Carmen Gătina: – India. Este de ajuns să rosteşti acest cuvânt şi îţi trec o grămadă de imagini, culori şi mirosuri prin cap. În această ţară totul este inedit şi nu ai cum să înţelegi până nu ajungi acolo, însă chiar şi după ce ai fost, ai văzut, gustat şi ai experimentat, după ce te întorci rămâi cu impresia că anuminte amintiri sunt doar nişte vise. Deşi am stat doar două luni şi jumătate în această ţară, am avut multe experienţe inedite, chiar din momentul în care am ajuns şi am fost nevoită să iau un tuc-tuc pentru a ajunge în apartamentul în care am stat la început. A fost o adevarată nebunie să văd acel trafic infernal, în care nimeni nu ţinea cont de semnele de circulaţie, poluare, toată lumea claxona, câte patru, cinci sau şase persoane pe o motocicletă, cu copii, animale şi tot ce puteţi să vă imaginaţi. Am văzut chiar şi o maşină de spălat haine pe o motocicletă. O altă experienţă inedită a fost călătoria de 47 de ore cu trenul din Kerala până în Delhi, într-un vagon de dormit, cu toţii la comun, fără uşi între compartimente şi cu 30% copii gălăgioşi. Am nimerit într-un compartiment în care am avut impresia că acei indieni nu au mai văzut oameni până atunci, deoarece tot drumul s-au uitat la mine şi la prietena mea din Tunisia, cu care călătoream, foarte miraţi şi curioşi, ba chiar ne tot făceau poze. Partea frumoasă a fost că am avut aer condiţionat şi am putut să dorm foarte mult. Nici de ce mi-a fost frică nu am scăpat. La un moment dat am ajuns şi într-un spital, din cauza unei intoxicaţii alimentare, şi am fost nevoită să stau internată 24 de ore într-un spital privat. Nu ştiu cum arătau restul spitalelor, dar acesta numai a spital nu arăta. Dar cu toate acestea, am fost tratată foarte frumos şi directorul spitalului mi-a oferit toate informaţiile necesare.

carmen5
Voluntara din Carei alături de localnice în India

Reporter: – În ce condiţii ai locuit în aceste ţări? Există o diferenţă mare între imaginea pe care ţi-o formezi ca şi turist şi realităţile din acele ţări?
Carmen Gătină: – În India am locuit pe perioada proiectului într-un campus în afara oraşului Hyderabad, în vecinătatea căruia se afla doar un cimitir. Am locuit într-o casă în care, mi-am dat seama când am ajuns, că nu locuise nimeni de mult timp. Practic erau doar două camere, două băi şi o bucătărie, mobilierul consta în două rafturi zidite şi o saltea pe jos. Nu voi uita niciodată prina zi în acest loc, în care primele două ore mi le-am petrecut omorând păianjeni imenşi, deoarece colega mea de cameră avea fobie, plus tot felul de insecte, şopârle şi rozătoare. Iar când am cerut să ni se facă curăţenie în baie au venit două indience simpatice, au aruncat două găleţi cu apă, ne-au zâmbit frumos şi au plecat. În fiecare zi se lua curentul 3, 4 ore, iar dacă venea curentul nu mai era apă, iar de internet nici nu putem să vorbim.  Mâncarea se servea într-o cantină în care mâncam împreună cu elevii din această şcoala. Nu lipsea orezul de la nici o masă, care venea însoţit de puţin sos super picant, cu legume care erau gătite înt-un décor greu de descris. Dar cu toate aceste, mi-a plăcut foarte mult şi după o săptămână am început să experimentez şi eu senzaţia de a mânca cu mâinile. Mâncarea chiar capătă un alt gust. În a doua parte, am locuit într-un apartament cu patru camere, pus la dispoziţie de AIESEC India, unde la un moment dat locuiam 17 persoane, la fel, pe saltele, dar de aceasta dată cu acces la internet. Am călatorit în jur de trei săptămâni, în care am stat în casele prietenilor indieni, perioadă în care am avut ocazia să cunosc mai mult despre cultura lor, mâncarea lor şi felul lor de a trăi.

carmen1
Alături de un grup de copii în Columbia

Reporter: – Ţi-a fost greu să te acomodezi cu tradiţiile şi obiceiurile localnicilor? Care au fost cele mai ciudate dintre acestea?
Carmen Gătina: – Atunci când nu te duci cu prea multe aşteptări într-o ţară cu o cultură şi obiceiuri total diferite de cele cu care ai crescut, nu este foarte greu să te acomodezi, dar cu toate aceste mi-a fost foarte greu până m-am obişnuit să port pantaloni şi să-mi acopăr mereu picioarele pe temperaturi de 35- 40 de grade. Am suportat chiar şi călduri de 47 de grade. Un alt lucru ce m-a impresionat a fost faptul că în mijloacele de transport în comun femeile stau separate de bărbaţi. Ce m-a uimit cel mai mult e faptul că în India majoritatea nunţilor sunt aranjate de părinţii mirilor. Chiar am avut ocazia să asist la o astfel de nuntă hindusă, unde timp de cinci zile am învăţat coreografii pe dansuri indiene, am asistat la toate ritualurile ceremoniei şi am gustat multe feluri de mâncare indiană, toate acestea îmbrăcata într-o frumoasă sari.
Reporter: – Ce vrei să faci acum, că te-ai reîntors în România? Intenţionezi să îţi continui activitatea de voluntariat şi în ţara noastră?
Carmen Gătina: – Acum m-am intors în Cluj, unde intenţionez să mă angajez şi unde am început să fac un curs de public speaking, cursuri de salsa şi voi lua parte în programul unei prietene, care organizează cursuri de dezvoltare personală pentru copii cu vârste între 0-6 ani.
Reporter: – Cum de ai ales, spre deosebire de alţi tineri, să te dedici activităţilor umanitare, în loc să îţi cauţi un loc de muncă cât mai bine plătit imediat după absolvirea facultăţii?
Carmen Gătina: – Anii facultăţii au trecut foarte repede, timp în care mi-a părut rău că nu am fost şi eu, ca şi alţi colegi, cu un program gen Work and Travel în SUA sau cu Erasmus în cadrul facultăţii. Lucrasem o perioadă, însă nu era un job potrivit valorilor mele, iar în momentul în care am realizat că tot ceea ce mă ţine aici este o garsonieră în chirie, am spus că, dacă nu plec în acest moment, nu o voi mai face niciodată. Nu este uşor să îţi asumi o viaţă de voluntară deoarece, de obicei, familia nu te prea înţelege în aceste situaţii, plus că ajungi să trăieşti în nişte locuri în care habar nu aveai că o să ajungi şi să înveţi să te descurci din bani puţini, însă experienţele şi amintirile dobândite sunt de nepreţuit.

Una dintre clasele din Clombia căriea Carmen Gătina i-a predat engleza
Una dintre clasele căreia Carmen Gătina i-a predat engleza în Columbia

Reporter: – Ce împliniri personale ţi-a oferit activitatea de voluntariat?
Carmen Gătina: – În fiecare zi mai descopăr câte o schimbare provocată de aceste experienţe. Sunt recunoscătoare că am avut ocazia să vizitez aceste ţări şi culturi, pe care recunosc că mi-a fost greu să le accept la început, punându-mă în situaţii în care nu mi-aş fi imaginat că aş putea să trăiesc şi chiar să fiu relaxată. Când am aterizat în India mi-au trebuit zece minute să mă conving să ies din avion. Gândul că eram singură şi nu mă aştepta nimeni în aeroport mă îngrozea teribil, plus că în capul meu erau toate lucrurile negative care mi s-au spus înainte să plec. Şi a fost singurul moment în care am simţit frica în acea ţară, deşi am călătorit singură, am locuit într-un campus cu patru fete şi peste 400 de băieţi, am locuit la mai multe familii. Acum nu am nici o frică de a merge oriunde în aceasta lume. Este o întrebare la care îmi vine greu să răspund deoarece activităţile de acest gen îţi produc schimbările în suflet şi ai acel sentiment că eşti mult mai bogat şi fericit. Te învaţă multe lucruri despre cei din jurul tău, dar mai ales despre tine, deoarece eşti într-un mediu în care tu ai ales să fii, în care nu trebuie să dovedeşti nimănui nimic, ci doar să-ţi dai voie să te deschizi şi să laşi oamenii să te cunoască aşa cum eşti. Eu pot să spun că mi-am îndeplinit visul din copilărie, în care mă visam călătorind şi dansând alături de alţi copii. Da, pot să pară vise puerile, dar cred că e de datoria noastră, indiferent de vârstă, să îndeplinim visele copilului interior.

carmen3
Carmen Gătina, îndrăgită de copiii columbieni

Reporter: Cât de des vii în Carei? Cu ce impresii pleci din oraşul în care te-ai născut şi ai copilărit?
Carmen Gătina: – În timpul facultăţii mergeam mai mult în perioada vacanţei de vară, însă în ultimul an am mers destul de des, iar după intoarcerea din Columbia, în august, am stat câteva săptămâni. Cu toate că nu mai locuiesc de mai bine de opt ani în Carei, mereu plec de acasă cu greu. Pe la începutul anilor de facultate mă simţeam ciudat când spuneam că sunt dintr-un oraş atât de mic, însă călătorind şi povestind oamenilor despre ţara şi locul de unde vin am învăţat să apreciez tot mai mult siguranţa în care am crescut, libertatea pe care am avut-o, aerul curat pe care l-am respirat zi de zi, la care alţii nici nu visează, la mâncarea sănătoasă şi neinfestată pe care am mâncat-o din grădina proprie. Le povesteam copiilor din proiectele mele despre faptul că în centrul oraşului meu este un castel mare, iar ei se mirau şi mă puneau să le povestesc minute în şir. Acestea sunt momentele în care ceilalţi te învaţă să-ţi apreciezi locul din care vii şi îl reprezinţi. Pe mine m-a revoltat nebunia cu care columbienii îşi iubesc ţara şi vă spun sincer că ar avea motive să o urască din multe puncte de vedere, însă vorbesc despre ea ca fiind raiul pe pământ. Un oraş înseamnă oamenii care locuiesc în acest spaţiu, altfel ar fi doar clădiri goale, iar Careiul merită să aibă mai multă susţinere şi culoare prin felul în care fiecare careian vorbeşte despre el.
Reporter: – Mulţumim pentru interviu. Opinie de Carei îţi urează mult succes în continuare.

A consemnat Szasz Lorand