Liceul Teoretic va organiza şi în acest an un bal tematic pentru bobocii din clasele a IX-a. De această dată a fost aleasă tema „New York City – Walk of Fame”. Balul se va desfăşura vineri, 16 octombrie, de la ora 18.00, în sala de sport a Liceului Teoretic.
bal0
Intrarea la bal se va face doar pe bază de invitaţii. Elevii Liceului vor avea acces pe baza carnetului de elev.  Programul va fi deosebit de interesant şi de variat. Acesta se va concentra asupra oraşului New York, în care bobocii vor avea un rol inedit, acela de a participa la un casting. Juriul va avea o sarcină dificilă, urmând să aleagă care din cele zece perechi înscrise în concurs va obţine rolul principal în music hall-ul New York City – Walk of Fame – Balul bobocilor 2015. Concurenţii vor trebuie să prezinte trei dansuri proprii, să facă faţă unor probe de măiestrie şi de logică.
Indepedent de tema aleasă, câştigătorilor concursului li se vor decerna titlurile de Miss şi Mister Boboc 2015.