Datorită speculaţiilor apărute în presă privind motivele demisiei lui Bogdan Georgescu din funcţia de director al Direcţiei de Cultură, primarul Careiului, Eugen Kovacs, a susţinut azi o conferinţă de presă, alături de Bogdan Georgescu.

site georgescu
Primarul Eugen Kovacs a arătat că Bogdan Georgescu şi-a înaintat demisia în urmă cu o săptămână. După ce a analizat motivele de ordin personal invocate de Georgescu, care nu au legătură cu subordonaţii şi cu colegii din Primărie, a ajuns să fie de acord cu demisia. Întrucât nu doreşte ca administraţia locală să piardă un om atât de valoros, primarul Kovacs a avansat o propunere interesantă. Acesta a anunţat că a decis să-l suspende pe Bogdan Georgescu din funcţia de director al Direcţiei de Cultură pe o perioadă de şase luni, timp în care va fi numit interimar şef al biroului de promovare a turismului. Edilul şef al Careiului şi-a exprimat speranţa ca după o jumătate de an sau chiar mai mult, Bogdan Gerogescu să revină asupra deciziei sale. „El este cel mai bun, ar fi mare păcat să nu revină”, a spus primarul Kovacs. În plus, edilul şef a rugat reprezentanţii presei să respecte decizia luată de Bogdan Georgescu, fără să mai speculeze în mod inutil asupra motivelor.
Bogdan Georgescu a specificat din start că a demisionat din funcţie din motive strict personale. Georgescu a anunţat că, după ce a condus timp de zece ani destinele culturii careiene, a simţit că este prea mult. De exemplu, în cursul anului trecut a avut o sâmbătă şi două duminici libere.
În continuare, acesta a mulţumit pentru susţinere familiei, primarului Kovacs, care a avut deschidere faţă de toate proiectele sale, viceprimarului Ludovic Keizer, fostului primar şi actualului city-manager Beko Tamas. colegilor din Primărie, reprezentanţilor presei sătmărene şi careienilor. „În tot ceea ce am făcut, am încercat să menţin un echilibru. Au existat presiuni, există şi acum”, a declarat Georgescu. Acesta a adăugat că, din cauza atenţiei care i-a fost acordată de anumite persoane, ajunsese să i se pară că cultura a devenit cel mai important domeniu din Carei. În plus, din cauza presiunilor exercitate de aceleaşi persoane, pe care nu le-a nominalizat, ajunsese să organizeze evenimente culturale după cum vroiau alţii, nu după cum se gândea el.
Szasz Lorand